Pompierii gălăţeni plantează copaci pe dealurile din Izvoarele
Foto: radiomedias.ro

Pompierii gălăţeni plantează copaci pe dealurile din Izvoarele
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la moartea eroului gălăţean, comandant al Armatei 1-a din Primul Război Mondial, Generalul de armată Eremia Grigorescu, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Galaţi organizează astăzi, între orele 9,00 – 15,00, plantarea unei păduri de salcâm în localitatea Izvoarele, cunoscută pentru desele cutremure de pământ şi alunecări de teren, din cauza solului instabil.

Proiectul, intitulat „Drumul Generalului”, se desfăşoară în baza unui parteneriat încheiat între Asociaţia Frontiera Gălăţeană,  IJSU Galaţi, Poliţia Locală Galaţi şi Asociaţia „Galaţi, oraşul meu”, cu sprijinul Liceului de artă "Dimitrie Cuclin" Galaţi.

Totodată, pompierii vor amplasa şi basoreliefuri cu chipul generalului Eremia Grigorescu, la Târgu Bujor, la CNVA, la ISU Galaţi, care-i poartă numele şi în locul înhumării, la Mărăşeşti. „Viitoarea pădure de la Izvoarele va purta numele generalului gălăţean, iar partenerii vor oferi primarului comunei Slobozia Conachi un basorelief cu chipul lui Eremia Grigorescu.”, ne-a explicat lt. col. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Citit 1396 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Martie 2019 20:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.