Legi vechi, cu examene noi

Legi vechi, cu examene noi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dacă legea învăţământului a rămas aceeaşi, singurele care s-au schimbat sunt examenele naţionale. Însă metodologiile şi actele normative au apărut mult mai târziu decât ar fi trebuit, creând emoţii celor aflaţi în ultimul an de gimnaziu şi de liceu.

Bacalaureat la obiecte studiate în clase mai mici

Deşi s-au bucurat pentru început că vor da bacul la mai puţine obiecte, când au văzut metodologia, elevii s-au întristat brusc. Cei de la liceele tehnologice şi vocaţionale au constatat cu stupoare că în loc să li se testeze cunoştinţele la disciplinele de specialitate, vor fi nevoiţi să dea probe la discipline pe care nu le mai fac din clasa a X-a.

Cum mai bine de jumătate din orele pe care le au săptămânal sunt de specialitate, elevii şi-au propus chiar să protesteze. S-au lăsat însă păgubaşi văzând că nici măcar protestele profesorilor lor nu sunt luate în serios de mai marii ţării.

Testele naţionale i-au ţinut pe elevii claselor a VIII-a în suspans până la vacanţa de iarnă, deşi ar fi trebuit să ştie cu ce se mănâncă înainte de începerea anului şcolar.

Norocul lor că schimbări ceva mai mari sunt doar la limba română. Matematica a rămas cam la fel.

Partea bună, care compensează cumva întârzierea afişării modelelor de subiecte, e că vor da examen la două şi nu la trei discipline cum s-a întâmplat până anul trecut.

Citit 752 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.