Când lucrurile merg prost, situaţia e la fel pe toate planurile. Nici măcar sindicaliştii nu se pot lăuda că au făcut mare lucru pentru oamenii pe care-i reprezintă, deşi spiritele luptei sindicale au fost agitate de câteva ori.
Pe 5 mai, ar fi trebuit să aibă loc un moment istoric în învăţământul românesc: boicotarea tezelor cu subiect unic. În afară de bulibăşeala sistemului, nervi întinşi la maxim şi bătaie de joc, profesorii nu s-au ales cu nimic.
Deşi semnaseră pentru boicotare, sindicaliştii au decis suspendarea acestei forme de protest, după o zi întreagă de negocieri, în urma cărora n-au obţinut nimic.
De cealaltă parte, profesorii, directorii, elevii şi părinţii au stat o după-amiază întreagă cu sufletul la gură, agăţaţi de televizoare, pentru a vedea dacă vor da sau nu examen. Deşi sindicaliştii au părut fermi pe poziţii, au cedat în final, când nu se mai aştepta nimeni, pentru un acord care nu le aducea mare lucru cadrelor didactice şi care oricum era sortit să fie nerespectat.
Astfel, boicotarea s-a transformat în amânarea tezelor unice, ceea ce nu a avut ca efect decât aruncarea unei alte umbre de ruşine asupra imaginii profesorilor.
Greva fâsâită de dizolvarea Guvernului
Cum pasul înapoi făcut de sindicalişti le-a dat undă verde guvernanţilor să înceapă să taie din lefurile profesorilor şi să-i claseze în grila de salarizare în ultima jumătate, iar au început să fie agitate steaguri de luptă.
Pentru prima oară, Ziua Educaţiei a fost sărbătorită prin miting şi grevă japoneză, de unii profesori. Alţii, sătuli de insuccesele protestelor de până atunci au preferat să-şi vadă de treaba lor. Ca urmare, toată povestea n-a avut niciun ecou. Cadrele didactice şi-au promis în sinea lor să-şi ia revanşa la greva generală anunţată cu surle şi trâmbiţe.
În timp ce trimiterea profesorilor în concediu fără plată era din ce în ce mai evidentă, apele politicii au devenit atât de tulburi încât profesorii n-au avut nici în faţa cui să mai protesteze. Greva generală a fost amânată pentru o dată necunoscută pentru că Guvernul fusese dizolvat, urmau alegerile prezidenţiale şi alte probleme mai importante.
Cui să-i pese de soarta cadrelor didactice, într-o ţară care se scufundă încet dar sigur?
