* Finanţarea pe elev nu va mai permite să ţii în funcţiune o şcoală cu 12 elevi pe clasă *
Cu ce a intrat Bereştiul în 2010? Păi, înainte de toate, cu ţărani falimentari. Porumbul, un produs de nimic. Coşarele pline înseamnă boabe la care stai şi te uiţi. Noroc al rozătoarelor! Grâul, defavorizat şi el. Eşti ţăran cu pământ în Tabără, la Roşia, Pe Tunel sau în Valea Şasei?
Ai de-a face cu motorina – preţul acesteia te desfiinţează. Compensativ însă, în 2010, în Bereşti s-ar putea organiza mari jocuri de poker. Târgul are un inginer cu mintea „brici”, care, pe unde este invitat, şi anume, la partidele pe bani grei, ca, de exemplu, cele de la Brăila, face ravagii.
Revine la domiciliu cu sume ameţitoare! Tehnica sa: te lasă câte două-trei nopţi să câştigi, după care îţi ia tot. Nu pleacă din Bereşti fără şoferul său preferat, bucătar, un stoc de apă minerală neatinsă de nimeni, să nu i se pună viaţa în pericol. Ăsta da om deştept!
Casa de Cultură „Ion Creangă”: mai are un pic şi va deveni bucătăria Primăriei Bereşti. Îngropată bine, ţesătoria putrezeşte sub Restaurantul „La Cuţitaru”. Pâinea lui Maricel Cozianu, cât de bună mai era! Ştefan B.: „Îi pup mâinile, acolo unde sunt ele, în mormântul de la Meria.
Alt Cozianu, pentru noi, nu se va mai naşte curând. Făcea pâine care îţi ţinea de saţ.” Tineri mulţi, locuri de muncă puţine. Noroc de plecările în Italia. Fără banii veniţi din această ţară, blocurile din Bereşti ar capitula. Strada Trandafirilor?
I-ar fi necesară, o denumire nouă – Strada Italiei. Ce mai rezistă la Bereşti? Vă spun imediat: Grupul Şcolar „Paul Bujor”. Din acest motiv am ţinut să-l abordez, ieri, pe profesorul Mihai Talaşman, directorul acestei instituţii.
Reporter: Dorinţe pentru 2010. Din acest punct vă propun să începem discuţia.
Mihai Talamaşan: Poate se va demara, în sfârşit, adevărata reformă în învăţământ. O aşteptăm nu numai noi, cadrele didactice, ci şi elevii. Mă gândesc acum la prioritatea care ar trebui să fie „perierea” programelor şcolare: discutată atât de mult, s-a banalizat.
A rămas din ea doar atât, un obiectiv nerealizat. Adoptarea curricumului la nevoile sociale de perspectivă ar trebui să răspundă la o întrebare simplă: pregătim oameni pentru mâine ori pentru poimâine?
Copiii abia intraţi în clasele mici, în faţa cărora stau 12 până la 16 ani de viaţă de elev şi, pentru unii, în continuare, de student, vor lua contact cu piaţa muncii, direct, peste tot atâţia ani. Din acest motiv cred că ar fi utilă o reformă de tipul Spiru Haret, ce s-a dovedit a fi viabilă, cu bătaie lungă.
Reporter: Cum vedeţi ceea ce domnii din Guvernul Boc IV numesc finanţarea pe elev?
- E o măsură realistă. Prin aplicarea ei nu-ţi mai poţi permite să ţii în funcţiune o şcoală cu 12 elevi pe clasă decât dacă vei primi, de la bugetul local, finanţare complementară, ceea ce e greu de crezut că s-ar putea întâmpla. Sărace, bugetele n-au de unde scoate astfel de sume.
Reporter: Faţă de navetişti, domnule director, vă înregistraţi cu restanţe la decontarea abonamentelor de călătorie.
- Situaţia e cunoscută. Este vorba de nouă colegi de-ai noştri. Navetă lungă, de Galaţi, dar şi din cealaltă, mai scurtă, de Tg. Bujor. Nu li s-au mai decontat biletele şi abonamentele din mai 2009.
Părerea mea e că legiuitorul trebuie să identifice o altă sursă de finanţare pentru această cheltuială, să nu mai fie lăsată şi în 2010 să apese pe bugetele locale.
Nu-i corect să fim aduşi în situaţia de a diminua din cheltuielile materiale, unele din ele de o strictă necesitate – aprovizionarea cu combustibil pentru încălzire, plata motorinei pentru maşina şcolarului, achiziţionarea materialelor de igienă…
Explicaţie foto: Profesorul Mihai Talaşman (dreapta), ca şi colegii săi, aşteaptă ca Bucureştiul să livreze ţării adevărata reformă în învăţământ
