Haos în Educaţie

Haos în Educaţie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* După ce s-au redus 18.000 de posturi anul trecut, în 2010 învăţământul va fi mai sărac cu alte 15.000 * Sindicaliştii se tem că Educaţia este singura ramură bugetară unde s-au făcut şi se vor face disponibilizări * Nu se ştie exact câte posturi se vor reduce la Galaţi * În OUG 114 sunt anunţate 504, dar conducerea ISJ susţine că vor fi doar 345 * Nimeni nu cunoaşte criteriile în baza cărora s-a stabilit cât se taie de la fiecare judeţ * Creşterea numărului de elevi la clase va fi cea mai probabilă măsură prin care se va  îndeplini  această prevedere *

Deşi de ani de zile se vorbeşte despre reformarea învăţământului românesc, măsurile pe care le-au luat toate guvernele până în prezent par să vizeze exact contrariul. La acest capitol se înscrie şi prima ordonanţă de urgenţă adoptată în mare grabă de noul Guvern Boc.

E vorba de OUG114 din 2009 care preconizează că se vor reduce 15.000 de posturi din învăţământul preuniversitar.  Deşi actul normativ a apărut la sfârşitul anului trecut, sindicatele sunt chemate la negocieri abia astăzi, 5 ianuarie.

„Cred că suntem singurii bugetari unde se vor reduce posturi”

„Într-un stat anormal, este normal să se facă acest lucru fără ştirea sindicatelor şi fără să se studieze problema în amănunt. În mod normal, ar fi trebuit să vadă ce posturi pot fi desfiinţate şi abia apoi stabilit numărul şi nu invers”.

Nu se ştie pe ce criterii s-a stabilit numărul de posturi care trebuie redus în fiecare judeţ. Vom fi şi noi curioşi să aflăm acest lucru în şedinţa de marţi”.

„Cine să mai creadă că Guvernul îşi doreşte  calitate în Educaţie, cu astfel de măsuri?”, spune liderul gălăţean al FEN, Constantin Ciosu.

Acesta se teme că, deşi Guvernul a anunţat iniţial reduceri de posturi în toate sectoarele bugetare, învăţământul va fi, ca şi până acum, singura ramură unde se va întâmpla aşa ceva:

„Şi anul trecut, peste tot s-au îngheţat posturi, la învăţământ s-au îngheţat şi s-au redus 18.000. Pentru anul acesta, în 15 capitole din OUG114 se vorbeşte doar de reducerea unor venituri suplimentare şi a unor sporuri, la celelalte ramuri bugetare şi numai în capitolul al 16-lea se vorbeşte despre reduceri de posturi şi numai la învăţământ”.

„Mi-e teamă că suntem singurii bugetari unde se vor reduce posturi şi anul acesta”, mai spune Constantin Ciosu.

504 sau 345?

În mod clar, ceva i-a grăbit pe guvernanţi să ia această decizie. Că a fost o măsură pripită 0 dovedeşte şi faptul că, deocamdată, nu e clar nici câte posturi se vor tăia în fiecare judeţ.

În OU 114, scrie că la Galaţi se vor reduce 504 posturi. De la conducerea ISJ, aflam ieri că vor dispărea numai 345.

„Ni s-a transmis de la minister că cifra exactă este 345”, susţine inspectorul general Doruleţ Resmeriţă, ocolind să explice de ce există astfel de diferenţe între ceea ce scrie pe hârtie şi ceea ce a transmis ministerul în teritoriu”.

„Nu ştim deocamdată care va fi numărul de posturi reduse şi nici nu vom afla prea curând. Cert este faptul că, în continuare, Guvernul ia măsuri după ureche, fără să cunoască exact situaţia din teritoriu. De aici şi bâlbele şi gafele care se ţin lanţ, în dulcele stil clasic.

De unde se va reduce?

Deşi Guvernul susţine că măsura se va aplica din septembrie 2010, la ISJ se lucra ieri deja la un plan pe această temă:

„În primul rând, vor dispărea orele ţinute la clasele primare de către profesorii suplinitori de educaţie fizică, ele fiind incluse în norma învăţătoarelor. Aşa sperăm să reducem în jur de  60 de posturi”.

„Apoi se va creşte numărul maxim de elevi la clasă. De la 25 şi 28 cât este în prezent, la 30. Probabil vom mai comasa nişte clase la începutul fiecărui ciclu, la clasele I, a V-a şi a IX-a şi vom obţine o reducere de 30-40 de posturi pentru fiecare nivel”.

„Este în pregătire şi o ordonanţă de urgenţă prin care se va mări norma directorilor de instituţii şi se vor desfiinţa unele posturi de adjuncţi şi chiar de directori ai unităţilor aflate în subordinea altor unităţi. Cum ar fi grădiniţele care funcţionează în cadrul unor şcoli”.

„Credem că de pensionari şi de profesori suplinitori nu vom putea scăpa definitiv, pentru că aceştia funcţionează pe posturi din satele îndepărtate, pe care nu le vrea nimeni, iar acolo nu putem lăsa şcolile fără profesori sau învăţători” ne-a declarat inspectorul general-adjunct Onuţ Atanasiu.

Acesta mai crede că din toamnă se vor mai opera totuşi şi alte comasări de şcoli din mediul rural şi ca urmare a finanţării unităţilor în funcţie de numărul de elevi, dar deocamdată nu se ştie nimic clar. Ca de obicei, la învăţământ. Domeniu în care ne întoarcem mereu de unde am plecat, stricând ce voiam să îndreptăm.

Abia în cursul zilei de astăzi, în urma discuţiilor care vor avea loc între sindicate şi ministrul Educaţiei, vom mai afla câteva amănunte, care nu vor rămâne însă bătute în cuie, pentru că până în septembrie se pot schimba multe. În rău, desigur.

Se vede treaba că Boc şi-a făcut un obicei prost: când e vorba să taie de undeva, aleargă repede în ograda învăţământului. Că atât îl taie capul. Şi, după aceea, regretă… eşecele.

Citit 1721 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.