* Cetăţean al Bereştiului, Gică Palade (zugrav, 27 de ani) duce cu sine, pe unde umblă, monede vechi, fiecare cu povestea sa *
Creiţarul de la 1816 („Ein Kreuzer”) e din aramă; moneda emisă de Republica Mexicană în anul 1882, în valoare de zece dolari (bineînţeles, mexicani), alt punct tare al dumnealui.
Piastrul de 27 g, cu valabilitate de circulaţie în „Indo-Chine Francaise”, 1908, încă o dovadă că Gică Palade are prin ce privi spre finanţele din alte timpuri, ale continentului sud-american, Asiei şi Europei.
Întrebat dacă este dispus să vândă ceva din numismatica sa la purtător, a negat („Deocamdată, mi-a spus, mai aştept!”).
Ca să-i meargă bine oraşului său natal, iată ce consideră dumnealui că ar trebui să se facă în 2010, la Bereşti:
1. Să se repare ştrandul, în vederea redeschiderii sale la începutul viitorului sezon estival. Vrea să mai vadă o dată bârlădeni tineri venind la Bereşti, grupuri-grupuri, pentru a se bronza şi înota;
2. Să se amenajeze, în zona Grupului Şcolar „Paul Bujor”, un loc de joacă pentru copiii din această parte a târgului;
3. Să se organizeze transportarea preşcolarilor din cartierele mărginaşe Munteneşti, Voineşti şi I.A.S.-case muncitoreşti la grădiniţă („Unii, a motivat, sunt nevoiţi să parcurgă distanţe de peste 1,5 kilometri, pe jos”).
A dat dascălul afară din curte!
Întâmplare reală, din Postul Crăciunului, dintr-un sat de la capătul judeţului. Preotul umbla cu Ajunul, însoţit de cântăreţul bisericesc. Înaintea lor, anunţul care îi preceda, transmis din gură în gură – „Atenţie, vine popa!”.
Câinii, puşi în legătoare. Porţile, deschise. La V., acelaşi gen de pregătire, doar covorul nu era întins de la poartă până în pragul uşii. Masa, în odaia de curat, avea pe ea tot ce cere datina: câte-un colăcel la fiecare colţ al ei, iar la mijloc, sticla cu vin şi paharele. Sub faţa de masă, „banii pentru popă”, puşi de seara.
Grăbit, preotul ajunsese la mijlocul ogrăzii. Cânta şi el, cânta şi dascălul. Ieşindu-le în întâmpinare, stăpânul casei, bărbat angajat la o firmă din Bucureşti, aflat în „recuperări”, i-a întrerupt:
„Părinte, Sfinţia voastră poftiţi în casă, iar jupânul dascăl să iasă imediat afară din curtea mea. Să nu-l mai prind călcând pe aici câte zile va avea. Credea că nu aflu? A încercat, nenorocitul, să se dea la soţia mea… A avut neruşinarea, pe când eu mă aflam la muncă, să-i propună să vină într-o noapte la ea, după cum s-a exprimat el, să se încălzească amândoi”.
„Întrebaţi-o, că este doar aici, de faţă! I-a spus cam aşa: ˝Te plătesc, mâncaţi-aş ochişorii tăi! Să ne simţim bine, că doar de asta trăim pe faţa pământului. Şi apoi, banii mei nu merg?˝”.
Serviciul religios a continuat, dar şchiopătând, oficiat numai de preot.
