Ajutaţi-l pe George să nu îşi piardă vederea!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Colegii şi profesorii de la Universitatea „Dunărea de Jos” fac tot posibilul pentru a-l ajuta pe studentul George Cristian Roşu, care, din cauza unei afecţiuni a corneei, riscă să îşi piardă vederea *

Este student în anul IV la Facultatea de Inginerie Electrică şi Electronică şi, în ciuda afecţiunii sale, este un student model, după cum spun profesorii.

În urmă cu patru ani şi jumătate a început să dezvolte simptomele a ceea ce avea să fie cea mai grea încercare din viaţa lui de până acum.

Ca să înţelegem cu ce se confruntă George Cristian Roşu, ar trebui să ştim că boala de care suferă se desfăşoară pe 5 stadii: ochiul drept al lui George se află în stadiul 4, iar cel stâng în stadiul 3 spre 4.

În stadiile 1-2 se utilizează ochelarii, iar dacă aceştia nu ajută, se apelează la lentila dură permeabilă la oxigen.

În stadiul 3 se continuă cu lentila de contact dură. În cazul în care corneea este periculos de subţire, însă este încă nefisurată, iar stratul endothelial are aspect normal, se recomandă DEEP LAMELAR KERATOPLASTY (DALK).

În stadiul 4, când corneea este perforată sau există cicatrici profunde pe cornee, singura soluţie este transplantul penetrant de cornee, o operaţie cu şanse de reuşită de 95 la sută.

Mai trebuie ştiut faptul că, în cazul transplantului penetrant, conform statisticii, 50 la sută dintre pacienţi au nevoie de o a doua operaţie după 10-15 ani. George are nevoie urgent de transplant corneeal, care se poate face în Ungaria sau Italia şi costă aproximativ 6.500 de euro.

Colegii şi profesorii de la Universitatea „Dunărea de Jos” fac un apel pentru George Cristian Roşu:

„Colegul nostru se confruntă cu situaţii inimaginabile pentru noi, ceilalţi! Tot ce ne dorim este ca el sa redevină sănătos pentru că este o persoană care merită acest lucru”.

„Îţi dai seama de acest lucru imediat ce ajungi sa îl cunoşti mai bine. Pentru a-l ajuta să poată vedea în continuare frumuseţile vieţii, donaţiile se pot face la conturile deschise pe numele George Cristian Roşu:

* RO64UGBI0000152003779 RON – Garanti Bank *

* RO34BRDE180SV24876011800 RON – BRD” *

Despre transplantul de cornee

Acest tip de intervenţie nu se realizează pe teritoriul României deoarece legile în vigoare nu permit acest lucru.

Realizarea transplantului se face pe teritoriul unor ţări din spaţiul UE, cum ar fi Italia, Ungaria, Germania, Franţa, iar costul operaţiei pentru un singur ochi variază: 2.500 euro în Ungaria, 6.500 euro în Italia sau 10.000  euro în Franţa.

Citit 519 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.