Incendiu din cauza unei petarde

Incendiu din cauza unei petarde
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Intervenție de urgență a pompierilor gălățeni chiar în noaptea de revelion. Salvatorii au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o țeavă de gaze lângă un magazin, aflat la parterul unui imobil, din cartierul Micro 21 din Galați.

Conform pompierilor, țeava de gaze a luat foc din cauza scânteilor de la o petardă aruncată la întâmplare de un petrecăreț.

La fața locului, a fost trimisă de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă, iar pompierii au reușit lichidarea incendiului înainte ca acesta să se extindă.

”Au ars aproximativ doi metri pătrați de copertină de la magazin și izolația exterioară de pe peretele unde se afla țeava de gaze. A fost o scurgere de gaz, dar aceasta a fost în exterior și nu a existat pericol de explozie. La fața locului, a intervenit și o echipă de la Distrigaz, care a oprit alimentarea cu gaz”, ne-a declarat lt. col. Eugen Chiriță, purtătorul de cuvânt al ISU Galați.

Citit 16077 ori Ultima modificare Vineri, 03 Ianuarie 2020 02:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.