Chefurile zgomotoase vor fi taxate mai scump

Chefurile zgomotoase vor fi taxate mai scump
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Noile valori aplicabile pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice vor intra în vigoare de pe 26 ianuarie. Amenzile pot ajunge şi la 6.000 de lei, iar cei care încalcă grav şi în mod repetat legea pot fi obligaţi să presteze şi muncă în folosul comunităţii. 

Amenzi duble, chiar triple în unele cazuri şi dublate de obligarea la muncă în folosul comunităţii sunt noile sancţiuni care vor putea fi aplicate de poliţişti şi jandarmi de la finele acestei luni pentru cei care tulbură liniştea publică cu petreceri zgomotoase. Muzica mai tare va scoate, cu siguranţă, mult mai mulţi bani din buzunarele celor care organizează petreceri private în spaţii deschise sau neantifonate corespunzător în imediata vecinătate a locuinţelor sau în imobile comune cu acestea, ori în apropierea spitalelor, căminelor, şcolilor sau altor aşezăminte cu caracter social. Dacă potrivit vechilor prevederi aceştia riscau amenzi cuprinse între 500 şi 1.500 de lei, de pe 26 ianuarie, amenzile aplicabile vor varia de la 2.000 lan 3.000 de lei. Amenzi mai mari, de la 500 la 1.500 de lei, vor suporta şi cei care refuză să se legitimeze, să dea date privind stabilirea identităţii ori să se prezinte la sediul poliţiei atunci când sunt chemaţi de organele de cercetare penală. 

Scandalagiii, "arşi" şi puşi la muncă

Majorarea amenzilor vizează şi faptele de ameninţare în locuri publice, proferarea de injurii sau expresii jignitoare, ori tulburarea liniştii publice prin producerea de zgomote cu orice aparate sau obiecte ori prin strigăte sau larmă. Sancţiunile au fost mărite la 500- 1.500 de lei amendă sau prestarea a 50-100 de ore de muncă în folosul comunităţii. Şi mai aspru vor fi sancţionate scandalurile şi petrecerile zgomotoase pe timpul nopţii, între orele 22,00 şi 8,00 precum şi cele din intervalul orar 13,00 - 14,00. Noile amenzi variază între 2.000 şi 3.000 de lei şi pot fi aplicate alternativ cu obligarea la prestarea a 70-120 de ore de muncă în folosul comunităţii. Cele mai mari amenzi, între 3.000 şi 6.000 de lei, sau obligarea la prestarea a 100-150 de ore de muncă le riscă cei la care se constată şi se sancţionează în mod repetat organizarea de petreceri private în medii deschise sau în spaţii neasigurate corespunzător, situate în imediata apropiere a imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social. 

Citit 4090 ori Ultima modificare Luni, 13 Ianuarie 2020 14:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.