Ziua Unirii, sărbătorită în pas alergător
Foto: Teodora Miron

Ziua Unirii, sărbătorită în pas alergător
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Aproximativ 50 de persoane din Galaţi şi Brăila au participat ieri la un semimaraton până în vama Giurgiuleşti. Evenimentul, intitulat „Hai să dăm mână cu mână”, se află la cea de-a şasea ediţie şi, de la un an la altul, adună tot mai mulţi participanţi. „Vrem să promovăm sportul. Anul acesta sunt mult mai mulţi participanţi faţă de anul trecut, probabil şi pentru că vremea este mult mai blândă. Avem alături de noi şi alergători din Brăila, iar aste ne bucură foarte tare. Este al şaselea an consecutiv în care alergăm cei 20 de kilometri între Galaţi şi Vama Giurgiuleşti şi retur”, ne-a spus Marius Buricea, unul dintre organizatorii evenimentului. 

Printre participamnţii de anul acesta s-a numărat şi un brăilean în vârstă de 66 de ani. „Eu alerg în fiecare zi, mai puţin duminica. Asta mă menţine tânăr şi sănătos. Mi-aşi dori ca toată lumea să alerge, mai ales că eu după ce fac mişcarea de dimineaţă mă simt mult mai bine şi sunt plin de energie toată ziua”, ne-a mărturisit brăileanul.  

După cei 10,5 kilometri spre Vamă, alergătorii au făcut o pauză şi au încins o horă a unirii chiar în apropierea punctului de trecere a frontierei spre Republica Moldova. Apoi au revenit în oraş, cum altfel, în pas alergător.

Citit 2732 ori Ultima modificare Luni, 27 Ianuarie 2020 18:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.