Directorii şcolilor, hărţuiţi de hârtii

Directorii şcolilor, hărţuiţi de hârtii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Ministerul şi Curtea de Conturi îi trag la răspundere pentru  mărirea salariilor angajaţilor * Sindicatele îi bagă în puşcărie că nu respectă hotărârile judecătoreşti  *

După ce a declarat neconstituţionale patru ordonanţe de Guvern care anulau Legea 221, în data de 4 februarie 2010, Curtea Constituţională a decis că Ordonanţa 41/2009 rămâne valabilă.

În aceste circumstanţe, decizia Curţii pare să fi fost dictată de Guvern, pentru că şcolile care începuseră să câştige proces după proces deveniseră un pericol pentru bugetul Ministerului Educaţiei. Directorii şi contabilii din unităţile de învăţământ din Galaţi  trec în aceste zile printr-o perioadă mai mult decât dificilă.

Pe de o parte, Ministerul Educaţiei îi somează că salarii cu 37 la sută mai mari nu pot să acorde decât pentru intervalul 1 octombrie 2008 – 1 aprilie 2009, după această dată intrând în vigoare OUG 41 (declarată constituţională abia după mai bine de opt luni de la emiterea ei).

Pe de altă parte, Sindicatul Învăţământului Preuniversitar le-a trimis avertismente că, în cazul în care nu respectă hotărârile judecătoreşti, vor fi daţi în judecată şi ar putea fi condamnaţi şi la închisoare de la 3 la 6 ani.

Ca şi cum n-ar fi suficient, directorul şi contabilii sunt priviţi cu ochi răi fie de angajaţii care şi-au câştigat prin proces dreptul la salarii mai mari, fie de celelalte cadre didactice care nu s-au constituit parte la procesele respective.

„Nu le mai dau, decât să le cer apoi banii înapoi”

Una dintre cele mai controversate hotărâri judecătoreşti este cea emisă pentru Şcoala Nr. 29 din Galaţi. Deşi Ordonanţa 41/2009 este declarată constituţională încă de pe 4 februarie 2010, la data de 8 februarie, Tribunalul emite o hotărâre judecătorească ce nu ţine cont de acest act legislativ.

În respectiva decizie se precizează clar că vor fi restituite profesorilor de la unitatea respectivă drepturile băneşti care li se cuvin conform Legii  221 pe perioada 1 octombrie 2008 – 31 decembrie 2009. Să nu fi ştiut judecătorii  că Ordonanţa 41, declarată la acea dată constituţională, anula Legea 221 de la 1 aprilie 2009? 

„Acestea fiind datele problemei, mi-a fost foarte greu să decid ce voi face. Însă având în vedere că cei de la Curtea de Conturi pot veni şi ne pot cere banii înapoi în orice moment, am decis să dăm diferenţele doar pentru cele şase luni”.

„Am considerat că şi pentru profesori este mai bine  să nu le dau, decât să le dau şi să le cer după un timp banii înapoi. Oricum mai avem timp să decidem ce vom face. Nu vedeţi că hotărârile se schimbă de pe o zi pe alta?”, ne spune directoarea Şcolii Nr. 29, profesoara Cătălina Caragea.

Obligaţi să-şi dea angajaţii în judecată

Aceasta nu este singurul manager şcolar care, în ciuda avertismentelor şi ameninţărilor  din partea sindicatelor, se codeşte să majoreze salariile cadrelor didactice.

Luminiţa Nichita, directoarea de la Colegiul „Elena Doamna” ne-a declarat cam acelaşi lucru: „Am discutat cu un jurist în dreptul muncii şi ne-a sfătuit să respectăm recomandarea ministerului, atâta vreme cât OUG 41/2009 este în vigoare”. 

C

ei mai mulţi dintre directorii cu care am stat de vorbă ne-au spus că, în condiţiile în care Curtea de Conturi dispune recuperarea sumelor respective de la profesori, ei vor fi primii traşi la răspundere şi vor fi nevoiţi să-şi dea angajaţii în judecată ca să recupereze banii:

„Eu semnez statele de plată, eu sunt tras la răspundere.  Odată ce am semnat, nu pot să-mi oblig personalul să-mi aducă banii înapoi. Trebuie să-i dau în judecată. Se ajunge la o mare nebunie”, ne spune un alt manager.

„S-ar putea să le ceară banii înapoi”

Reprezentanţii sindicatelor rămân însă fermi pe poziţie că hotărârile judecătoreşti trebuie respectate şi că nota venită de la minister şi declararea OUG 41/2009 drept constituţională nu au nicio valoare în faţa unor sentinţe definitive şi irevocabile.

„Am discutat cu un expert şi aceste hotărâri judecătoreşti nu pot fi anulate. Doar o instanţă la fel cu cea care a emis aceste hotărâri le poate anula, dacă ordonatorul principal de credite va deschide proces”.

„Atunci s-ar putea să le ceară banii înapoi, dar nu toţi odată, ci în tranşe. Directorii trebuie să respecte hotărârile. Mai ales în cazul sentinţelor irevocabile, chiar nu văd cum ar putea să le ceară banii înapoi”, susţine liderul gălăţean al FEN, Constantin Ciosu. 

O singură dreaptă judecată…

Cum se va rezolva toată această brambureală, nimeni nu poate şti. În fiecare zi, viaţa oamenilor şcolilor atârnă de câte o hârtie mai mult sau mai puţin oficială. Dar niciuna nu clarifică lucrurile.

Dimpotrivă. Singurul rezultat pe care îl au aceste decizii contradictorii e să-i învrăjbească pe profesori şi să-i dezbine. 

Nu vi se pare curios că în toată această mascaradă sunt traşi la răspundere doar cei care nu au nicio vină de fapt, adică directorii striviţi de tonele de ordonanţe peste ordonanţe şi hotărâri peste hotărâri pe care nu se ştie cine le va mai descurca.

Dar nu e tras la răspundere Guvernul, nici cel prezent, nici cele trecute, nici Curtea Constituţională, care declară legile constituţionale sau nu fără nicio logică.

În loc de hărţuirea cu zecile de procese care dau curs altor zeci de procese, ar trebui să existe o singură judecată: toţi oamenii şcolii, până la ultimul să cheme în instanţă statul român pentru toată batjocura suferită din 2008 încoace.  

Citit 1595 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.