Am putea spune: printr-o întâmplare, dar nimic nu este întâmplător. Simona Marcu lucrează la departamentul de difuzare al ziarului nostru.
Şi, pentru că iubeşte „Viaţa liberă”, a vrut ca măcar jurnalul să ajungă acolo unde şi-ar fi dorit din tot sufletul să ajungă şi ea. Şi unde sora Simonei, Elena Lăcrămioara Voinea, stabilită în Franţa, a ajuns ca voluntar împreună cu cei dintr-o organizaţie umanitară.
Ca Lăcrămioara să-şi poată permite deplasarea, Simona a plecat în Franţa să stea cu nepoţii ei două săptămâni, cerând în schimb un singur lucru: măcar ziarul gălăţean să-i însoţească pe francezi în călătorie.
Organizaţia se numeşte „Africa Decouvert Solidarite” şi cel care face parte de zece ani din aceasta organizaţie şi i-a „molipsit” pe toţi se numeşte Laurent Lamy.
„O parte din cheltuielile acestei călătorii a fost suportată de organizaţie şi restul au plătit participanţii. Cei care au plecat (Patrick, Chantal, Lucy, Christofe, Serge) s-au pregătit aproape şase luni, au strâns bani, au cumpărat lapte condensat, rechizite pentru copii şi asta din banii lor, deşi nu fac parte din organizaţie, sunt pur şi simplu voluntari”.
„Îmbină vacanţa cu bunătatea, oferă din puţinul lor şi celor mai puţin norocoşi. Sora mea este prietenă de familie cu Laurent Lamy şi i-a urmat exemplul (ca şi ceilalţi, de altfel )”, ne-a mărturisit Simona.
Marocul văzut de Lăcrămioara
Să vedem ce spune şi Elena Lăcrămioara Voinea, cea care a participat efectiv, timp de două săptămâni, la expediţia de pe continentul african.
„Dacă găseşti o hartă a Marocului ai să vezi că traseul efectuat este impresionant. Primul oraş a fost Algesiras, adică pasajul între Spania şi Maroc. A urmat primul oraş din Maroc: Tangers”.
„Aici, când ajungi, staaai un anumit timp pentru că este aglomeraţie mare, mulţi marocani care fac cumpărături în Spania şi se întorc cu maşinile super încărcate, deci controlul dureaaaază nu glumă”.
„În fine, este un fel de bazar, unde toată lumea fuge în stânga şi în dreapta, toţi şoferii claxonează… Apoi am trecut, fără să ne oprim, prin: Rabat, Casablanca, iar la Marrakech am rămas noaptea în camping”.
„A urmat Agadir, Aglou-Plage… Începând de la Cap Draa se schimba relieful, adică urmează dunele de nisip. Apoi am trecut prin oraşe mai micuţe: El-Ouatia, Tarfaya”.
„Poarta de intrare în Sahara Occidentală, care este reprezentată de cele două cămile albe, vezi fotografia cu jurnalul ˝Viaţa liberă˝, este un orăşel micuţ numit TAH”.
„Imediat după, urmează Laayoune, oraşul militar. Intrarea în fiecare oraş este marcată de o poartă mare, ca cele de la munte de la noi… La Boujdour am dormit în camping şi bărbaţii au fost la bărbier”.
„Am trecut apoi prin Smara, Tan-Tan, Asaa, Tata, Mhamid, Zagora, Ouarzazate şi de aici am reluat traseul, adică am urcat către nord spre casă”.
Nordul şi Sudul
„Începând cu poarta de intrare în Sahara relieful se schimbă pe măsură ce cobori spre sudul Marocului şi nu numai!!!”.
„Marocanii din nord deja vorbesc în mod curent franceza, sunt mai puţin tradiţionalişti în privinţa religiei, în timp ce cei din sud respectă bine, bine de tot religia lor”.
„Cei din sud vorbesc spaniola şi araba, toate femeile sunt voalate din cap până în picioare, nu se uita la nimeni şi în toate magazinele, care sunt cam la fel cu consignaţiile de la noi, vezi doar bărbaţi. În Maroc tot timpul este ceva care se construieşte, nimic nu pare terminat”.
„Asta pentru că la ei nu se plăteşte impozit până când terenul, proprietatea, nu este curată, deci fiecare construieşte mereu câte ceva. Nu-i o idee bună?”.
„În fiecare oraş există doar artera principală construită în ciment, restul e praf, nisip... Norocul lor, daca pot să spun aşa, ca nu plouă ca la noi”.
„Marocanii sunt foarte, foarte ospitalieri, primitori, calzi, dar şi foarte, foarte mândri. Nu-ţi poţi permite să dai nici măcar o bomboană unui copil, daca nu este însoţit de un adult şi dacă nu eşti invitat.”
În mod sigur, călătorii pot povesti, oferi fotografii şi impresii unice despre „aventura” lor africană.
Ceea ce nu ne-a spus Lăcrămioara, dintr-o decenţă extremă, este câţi bani şi-au rupt de la gură aceşti oameni ca să poată face un act de caritate, cum şi-au sacrificat concediul ca să ajute câţiva micuţi să aibă ce pune în ghiozdanele pe care le poartă în spate kilometri întregi ca să ajungă din corturile unde locuiesc până la şcoală. Şi asta an de an, cu o dăruire demnă de toată lauda.
„Viaţa liberă” le mulţumeşte membrilor şi voluntarilor de la „Africa Decouvert Solidarite” că au făcut ziarul nostru, măcar prin prezenţă, părtaş la campania lor.
Explicaţie foto: Maşina unei familii de voluntari francezi care au început, acum mai mulţi ani, cu România, de care sunt îndrăgostiţi. Cel care stă pe scaun este Laurent Lamy.
