Masca, accesoriu obligatoriu și după 15 mai

Masca, accesoriu obligatoriu și după 15 mai
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Jumătatea lui mai vine cu o serie de măsuri de relaxare pentru populație, odată cu încetarea stării de urgență. Totuși, unele obiceiuri pe care le-am deprins în ultimele două luni vor rămâne în continuare de actualitate, anunță autoritățile.

Chiar și după 15 mai, toată lumea va avea obligația de a purta mască în mijloacele de transport în comun, la serviciu sau la supermarket. Pentru angajații din unitățile economice unde se lucrează cu publicul, masca va fi purtată permanent și va trebui schimbată obligatoriu la cel mult patru ore, se arată într-un proiect al Guvernului, conform ”Mediafax”.

Se supun acestei reguli angajaţii care lucrează în companiile cu obiect de activitate: vânzarea produselor electronice şi electrocasnice, doar dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliul/sediul cumpărătorului; activitatea desfăşurată de operatorii economici din cadrul centrelor comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei şi este întreruptă comunicarea cu restul complexului; activitatea desfăşurată de către magazinele agroalimentare, farmacii, cabinetele stomatologice, curăţătorii de haine, centrele de îngrijire personală, precum vânzarea produselor și a serviciilor de optică medicală.

Doar instituţiile și autoritățile publice, dar şi toţi operatorii economici, au obligaţia de a face triajul epidemiologic la venirea la serviciu. Referirea nu vizează sectorul privat.

De altfel, angajatorii atât din sistemul public, cât şi din privat, cu un număr mai mare de 50 de salariaţi pot decala programul de lucru, pentru a se evita aglomeraţia la locul de muncă. Prevederea este doar o recomandare, nu o obligaţie. 

Proiectul de lege prevede și că ”operatorul economic va asigura măști pentru angajați, precum și soluții de dezinfecție a mâinilor în zona de acces în incintă”.

Proiectul depus de Guvern, privind starea de alertă din 15 mai, se află în procedură de urgență în Parlament.

 

Citit 3040 ori Ultima modificare Luni, 25 Mai 2020 00:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.