Valori educaţionale, în dezbatere

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Şcoala nr. 17 „Nichita Stănescu” din Galaţi organizează în luna iunie un simpozion naţional, în cadrul proiectului educaţional „Valori autentice ale românismulului în educaţie”.

Manifestarea se adresează în principal cadrelor didactice de limba şi literatura română, istorie şi religie, dar şi elevilor de clasele a VII-a şi a VIII-a.

Scopul organizării simpozionului este, după cum îl prezintă iniţiatorii, „să puncteze modul în care profesorul, prin materia predată, cultivă valorile autentice ale fiinţei noastre, cum mintea şi sufletul unui copil pot fi armonizate cu originea de care aparţin, cu tot ceea ce defineşte românismul”.

Taxa de participare este de 20 de lei (pentru cadru didactic/lucrare) şi  5 lei (pentru elev/lucrare). Lucrarea integrală şi rezumatul în format electronic vor fi trimise până pe 10 mai, prin e-mail (Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.), sau prin poştă, pe adresa Şcolii Gimnaziale Nr. 17.

Participanţii vor primi câte un CD înregistrat cu ISBN, cuprinzând materialele înscrise la manifestare.

Persoanele de contact sunt profesoara de limba şi literatura română Anca Barbu, iniţiatoarea proiectului, profesoara de istorie Georgiana Năstase şi cea de religie, Maricica Boldea.

Partenerii Şcolii 17 în derularea proiectului „Valori autentice ale românismulului în educaţie” şi a simpozionului cu acelaşi nume sunt Casa Corpului Didactic, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Biblioteca „V.A. Urechia” şi Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ap. Andrei”.

Citit 670 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.