Sindicaliştii organizează referendum pentru modificarea legii

Sindicaliştii organizează referendum pentru modificarea legii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Protestele ar putea începe mai devreme *

Federaţia Educaţiei Naţionale şi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ vor demara un referendum în rândurile cadrelor didactice din ţară prin care se va solicita modificarea Legii Educaţiei în concordanţă cu amendamentele propuse de profesori şi de sindicate.

„Aşa cum se întâmplă la noi, proiectul a fost dezbătut, dar nu s-a ţinut cont de nicio propunere, în Guvern legea a fost votată în aceeaşi formă şi a fost depusă în Parlament”.

„Nu ştiu în ce măsură  se va ţine cont de referendumul nostru, dar vom fi solidari cu tot ceea ce se propune de către celelalte federaţii cu care suntem parteneri”.

„Ideea este că sindicatele nu vor renunţa la calendarul protestelor stabilite deja. Este posibil chiar să începem mai devreme, pentru că de săptămâna viitoare începe proba de competenţe digitale la bacalaureat”.

„Deocamdată, rămâne bătut în cuie că pe 22 aprilie va fi grevă generală de o zi”.

„Apelăm la înţelegere din partea tuturor colegilor care ar trebui să fie conştienţi  că prin proiectul de lege care deja a trecut de Guvern nu vor mai avea siguranţa locului de muncă”.

„Dacă angajările se fac de către consiliile de administraţie ale şcolilor, organisme formate din o treime profesori, o treime părinţi şi o treime comunitatea locală, ne întrebăm ce competenţe profesionale vor avea membrii acestora ca să-i evalueze pe

Citit 602 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.