Târgul de oferte pentru liceu

Târgul de oferte pentru liceu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un Marş al Carierei, cu elevi costumaţi în haine reprezentând diferite ocupaţii, va marca, în acest an, ediţia a zecea a Târgului de Oferte Educaţionale.

De miercuri până vineri inclusiv, elevii de clasa a VIII-a sunt aşteptaţi la Universitatea „Dunărea de Jos”, unde se desfăşoară Târgul „Cariera” 2010.

Viitorii absolvenţi de gimnaziu vor afla ce locuri sunt disponibile la clasa a IX-a, se vor familiariza cu specificul liceelor şi vor avea ocazia să stea de vorbă chiar cu elevi de la aceste instituţii de învăţământ.

De cealaltă parte, liceele intră într-o veritabilă competiţie, în care îşi vor etala cât mai impresionant ofertele lor, pentru a atrage cât mai mulţi boboci.

Vineri, în ultima zi a târgului, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi vor marca ediţia aniversară printr-un eveniment out-door, Marşul „Carierei” fiind organizat în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, între orele 11,00 – 13,00.

Citit 978 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.