Darurile otrăvite ale ministerului

Darurile otrăvite ale ministerului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Aparatura e gratis, dar autorizarea şi service-ul aparaturii medicale costă  enorm! *

Ştiţi cum se spune: primeşti un aparat xerox gratis, dar te costă de zeci de ori mai mult consumabilele specifice…

Autorizarea aparaturii primite gratis de spitale devine o cheltuială uriaşă înainte de a intra în exploatare, astfel încât aparate vitale pentru tratarea pacienţilor rămân în ţiplă, aflăm de la medical gălăţean Paul Ichim.

“Prin contractul-cadru de anul ăsta, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate nu mai poate semna contracte pentru analiză şi imagistică dacă nu ai autorizare ISO a întregii aparaturi pe care o ai în dotare” – a declarat senatorul liberal într-o conferinţă de presă.

“Spitalul Judeţean, datorită problemelor deosebite pe care le are, nu are bani  să-şi autorizeze ISO aparatura. Un aparat, ca să-l autorizezi ISO, costă câteva sute de milioane [lei vechi]! Neavând autorizată activitatea, nu se pot face analizele în sistem ambulatoriu, doar pentru spital!”

Medicul a explicat: „N-au luat niciodată în calcul [cei de la Ministerul Sănătăţii], când dau aparatul, că eu trebuie să casez aparatul vechi din incintă, să-l casez, trebuie să montez un aparat nou şi trebuie să-l autorizez”.

„Toată treaba asta costă  miliarde de lei vechi! Nicio licitaţie n-a luat în calcul treaba asta! Iar autoritatea publică locală nu are bani pentru aşa ceva. Deci, ei au cumpărat apăratul, de preferinţă ţi-l aduc în container: descurcă-te!”

Medicul mai atrage atenţia şi asupra faptului că, după cei doi ani de garanţie, întreţinerea costă enorm!

„Ştiţi cât este contractul post-garanţie pentru un computer tomograf? Un miliard [lei vechi]! Ce se face de-un miliard? Vin o dată la jumătate de an şi constată, ţi-l ia, ţi-l piguleşte, dacă ţi-a găsit o siguranţă sărită – alţi bani, altă distracţie!”

Astfel, pentru numai trei zile de muncă, cei cu service-ul primesc cei mai mulţi bani pe care îi poate primi un service, iar ministerul nu prevede aceste cheltuieli – sunt două deficiente semnalate de senator.

Care ar trebui să şi facă ceva, nu doar să semnaleze. Că doar e senator.

Citit 565 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.