Absolvenţii de facultate care nu au terminat o specializare autorizată provizoriu sau acreditată de Ministerul Educaţiei nu vor avea, nici în acest an, drept de participare la examenul de titularizare.
Este vorba despre candidaţii care au început studiile după intrarea în vigoare a Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituţiilor din învăţământul superior de stat şi particular şi recunoaşterea diplomelor, republicată.
Diplomele tuturor candidaţilor înscrişi la examen vor fi luate la puricat de comisia de la nivel judeţean.
Dacă specializarea nu se regăseşte în Centralizatorul realizat de ministerul de resort şi în hotărârile de Guvern privind autorizarea sau acreditarea specializărilor, atunci candidatul nu se poate prezenta la examen.