Marea sărbătoare a Sfântului Ierarh Nicolae

Marea sărbătoare a Sfântului Ierarh Nicolae
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae va fi marcată de credincioșii din Eparhia Dunării de Jos printr-o serie de evenimente speciale, "centrul de greutate" al acestora urmând să fie la Brăila, oraş care-și sărbătorește în aceste zile patronul spiritual. "Cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopia Dunării de Jos, prin protopopiatul Brăila, organizează multiple activităţi pastoral-misionare, cultural-educaţionale şi social-filantropice, îndreptate cu precădere către deţinuţii din penitenciare, copiii singuri sau cei proveniţi din familii cu posibilităţi materiale reduse, persoanele vârstnice, precum şi unităţile medicale şi centrele sociale", se precizează într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Duminică, 5 decembrie, preoții au slujit Sfânta Liturghie la Biserica "Sf.Nicolae" din Brăila, iar luni, 6 decembrie, în ziua de hram, va sluji în mijlocul credincioșilor Înalt Prea Sfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, slujba urmând să înceapă la ora 9.00. De asemenea, pe tot parcursul zilei de 6 decembrie, credincioşii se vor putea închina la Sfintele Moaşte ale Sfântului Apostol Andrei şi ale Sfântului Ierarh Nicolae, aşezate pe baldachinul special amenajat pe esplanada bisericii brăilene.

Citit 1483 ori Ultima modificare Luni, 06 Decembrie 2021 11:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.