Nu se mai iese la pensie anticipat

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Începând de pe data de 3 iulie – moment din care se aplică prevederile articolului 10 din Legea 118/2010 - gălăţenii nu îşi vor mai putea depune dosare de pensie anticipată.

„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, în sistemul public de pensii, precum şi în sistemele de pensii neintegrate acestuia, dispoziţiile legale privind înscrierea la pensie anticipată şi pensie anticipată parţială nu se mai aplică”, se arată în comunicatul remis redacţiei de Casa Judeţeană de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CJPAS).

Veşti ceva mai bune are CJPAS pentru cei care şi-au depus deja dosarele.

„Cererile de înscriere la pensie anticipată şi pensie anticipată parţială, depuse în condiţiile legii, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor soluţiona cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data depunerii”, se mai arată în documentul citat.

Citit 1041 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.