Ajutoare pentru cetățenii ucraineni încercați de război

Ajutoare pentru cetățenii ucraineni încercați de război
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

O nouă acţiune de ajutorare a cetăţenilor ucraineni greu încercaţi de războiul din ţara lor s-a desfăşurat miercuri, 27 aprilie, prin implicarea clericilor şi a credincioşilor de la Parohia ”Sf. Atanasie Patelarie” din municipiul Galaţi, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos.

”Peste 3,5 tone cu produse igienico-sanitare şi alimente de primă necesitate au fost colectate la parohia gălăţeană în perioada pascală, pentru a fi trimise către Episcopia Tulcii, unde vor fi dăruite cetăţenilor ucraineni care au trecut graniţa pe la vama de la Isaccea, precum şi transportate în zona Ismail, Ucraina, la cei care au mare nevoie de orice fel de ajutor. Valoarea produselor oferite prin această acţiune umanitară este de 14.000 lei. După ce darurile au fost pregătite special la Parohia ”Sf. Atanasie Patelarie” de către membrii Consiliului şi comitetului parohial, acestea au fost duse peste Dunăre în Parohia ”Sf. Gheorghe” – Isaccea 1, judeţul Tulcea. Produsele au fost preluate de preotul paroh şi voluntarii de la Parohia Isaccea 1, pentru ca în zilele următoare acestea să fie transportate la cetăţenii ucraineni aflaţi în unităţile medicale şi în alte instituţii de ocrotire socială din Ucraina”, se precizează într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Acţiunile de ajutorare a ucrainenilor vor continua și în perioada următoare prin mobilizarea preoţilor şi a credincioşilor din această eparhie. Foto: Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Citit 752 ori Ultima modificare Vineri, 29 Aprilie 2022 01:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.