Cum a fost la inundaţiile din ’70?

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Pledoarie pentru renaturarea bălţilor Dunării *

La redacţie ne-a vizitat, ieri, ecologistul     Romeo Cândea. Omul ne-a pus la dispoziţie câteva planşe care reprezintă materiale de presă din anul 1970, când s-au petrecut „marile inundaţii”.

Ziarele vremii afişau atunci titluri de o şchioapă „Bătălia Dunării” şi „Culminaţie pe Dunăre: azi în zona Galaţi-Tulcea”. De remarcat însă faptul că jurnaliştii de atunci scriau că maximul atins de Dunăre, la Galaţi, sau „culminaţia” cum au spus ei, era de … 590 de cm!

În timp ce ieri, la Galaţi, după prânz, Dunărea ajunsese la 678 de cm! „Nu s-a inundat, domnule, pe atunci Valea Oraşului! Cum să se inunde? Da’, dar pe atunci nu era îndiguirea de la Cotul Pisicii. Nu erau desecate cele 22.000 de hectare de teren… Pe atunci, Dunărea curgea, de la localitatea 23 August, pe toată zona aceea, care  a fost ulterior desecată… Cum Dunărea nu îşi mai urmează cotul firesc, este normal să se înregistreze cote atât de mari”, a spus Romeo Cândea care ne-a mărturisit că la inundaţiile din ’70 avea 33 de ani!

Cândea consideră că „o minte criminală” a decis îndiguirea de la Cotul Pisicii şi că acolo ar trebui de urgenţă luată decizia renaturării.

Citit 1285 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.