Criză de grădiniţe şi creşe

Criză de grădiniţe şi creşe
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cele 48 de grădiniţe şi doar două creşe de stat din Galaţi sunt supraaglomerate * Pentru a nu-i refuza pe părinţii, unele grupe sunt duble decât în mod normal * Soluţia - subvenţionarea grădiniţelor particulare?

În prezent, în grădiniţele şi creşele de stat din municipiului Galaţi se află  5-6.000 de copii peste capacitatea unităţilor. Informaţia a fost făcută publică de către senatorul Marius Necula, care a şi anunţat că intenţionează să prezinte un proiect prin care să corijeze astfel de situaţii.

Până atunci însă, într-o grupă de grădiniţă în care ar trebui să fie maxim 20 de copii, sunt chiar şi 40! „Într-adevăr, în momentul de faţă există circa 26.000 de copii preşcolari în unităţile de învăţământ, în condiţiile în care, dacă ar fi să respectăm normele impuse de legea educaţiei privind numărul maxim de copii la o grupă, ar trebui să avem doar 19-20.000 de copii.

Avem un excedent de 5-6.000 de copii, motiv pentru care am suplimentat capacitatea unor grădiniţe. În loc de 20 de paturi, de pildă, avem 40, sau, în loc de 20 de elevi într-o grupă, avem 40. Care ar fi fost alternativa? Să-i refuzăm pe copii? Părinţii ce ar fi făcut, unde să-i lase?”, ne-a confirmat şi inspectorul şcolar general-adjunct, Onuţ Atanasiu, enumerând şi câteva din unităţile supraaglomerate: Grădiniţele 7, 45 şi 1, din Centru, sau Grădiniţele nr. 51 şi nr. 41, din Micro 19.

Subvenţie de stat pentru grădiniţe private?

„Consiliul Local nu ar trebui să aştepte numai de la Guvern bani. CL ar putea să aloce fonduri, ca un fel de subvenţie, unităţilor private. Astfel, într-o grădiniţă privată ar putea fi subvenţionat de CL un anumit număr de locuri, în care să fie înscrişi copii, în urma unui test de IQ.

Pe lângă faptul că grădiniţele şi creşele nu ar mai fi supraaglomerate, am putea, astfel, da şansa la o educaţie mai bună unui copil dintr-o familie cu venituri reduse, dar isteţ…”, propune Onuţ Atanasiu.

O idee care sună bine (şi care, probabil, se va regăsi şi în proiectul senatorului Necula), dar care rămâne de văzut cum va fi primită în CL, în condiţiile în care ideea subvenţionării, cu bani de la stat, a unor unităţi private, ar putea crea discuţii despre încălcarea regulilor concurenţei…

Lucrări în trei grădiniţe

Potrivit purtătoare de cuvânt a Primăriei municipiului Galaţi, Nicoleta Manole, în momentul de faţă, în municipiul Galaţi există 48 de grădiniţe şi două creşe de stat.

Cu bani de la bugetul local, în prezent se derulează lucrări la trei grădiniţe, iar la Creşa nr. 1 din Micro 19 aceste lucrări (în valoare de 250.000 de lei) s-au încheiat, unitatea fiind funcţională.

Din cele trei lucrări cu bani publici, doar Grădiniţa nr. 58 din Micro 20 este o unitate nouă înfiinţată (lucrare de 2,4 milioane de lei, realizată de Moldovulcan, care trebuie să o finalizeze în noiembrie). În rest, la Grădiniţa nr. 5 (strada Vultur, colţ cu Domnească), SC Sowiens SRL Galaţi lucrează, până în octombrie, la extindere (lucrări în valoare de un milion de lei), iar la Grădiniţa nr. 15 (str. Ion Neniţescu) se realizează, tot până în octombrie, lucrări de modernizare (180.000 de lei) de către SC Triomet Galaţi.

Citit 989 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.