Fetele, în număr tot mai mare la Academia de Poliţie

Fetele, în număr tot mai mare la Academia de Poliţie
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Tot mai multe fete aleg Academia de Poliţie, lucru confirmat şi de chestorul Luca Iamandi, aflat la Galaţi în luna iulie a acestui an, alături de studenţii săi, veniţi să dea o mână de ajutor la consolidarea digului de nisip din Port, pe timpul marilor creşteri de debite ale Dunării.

Din cei 23 de studenţi prezenţi la dig (de la Poliţie Ordine Publică), mai mult de jumătate erau fete, Anca Crihană declarând atunci: „Sunt studentă în anul I şi cel mai mult m-a bucurat să ştiu că pot să mă întorc în oraşul meu. Doar de la televizor şi din descrierile făcute de părinţi, la telefon, ştiam în ce pericol este Galaţiul. Vom face aici, la dig, practica de o lună”.

„Au mediile cele mai mari şi îşi aleg singure biroul”

Unde se ascund însă fetele care termină Academia de Poliţie? Devin invizibile? Nu se mai angajează în structurile pentru care s-au pregătit?

„Fetele întotdeauna au fost mai conştiincioase, au avut mediile cele mai mari şi de aceea au şi avut posibilitatea să aleagă ce vor să facă. Şi majoritatea fetelor au ales să facă muncă de birou, să se expună mai puţin. Nu au fost îndemnate în acest sens, nici descurajate să facă altceva”, explică Doru Geru, comandantul Poliţiei Galaţi.

Şi totuşi, cum se face că numai în caz excepţional vedem câte o femeie-poliţist în operativ (adică în structurile care fac teren şi participă la intervenţii)?

„Uitaţi, de pildă, eu, în ani de zile e când lucrez în Poliţie, nu am auzit nici o fată care să vrea să lucreze într-un birou de Poliţie Rurală. Dar am auzit despre o fată de la Rutieră care este la fel de bună în meseria ei şi de respectată ca toţi colegii-bărbaţi. De fapt, şoferii îi ştiu mai mult ei de frică decât bărbaţilor”.

Poliţie - 6 la sută femei în operativ

La Poliţia Rutieră, cifrele sunt clare: „Din cei 60 de agenţi din judeţul nostru, două sunt femei”, declară comisarul Viorel Cojocaru, purtătorul de cuvânt al instituţiei. Adică în jur de 3 la sută.

Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi, raportează o medie mai mare la nivelul întregii instituţii: 6 la sută. „În cadrul Poliţiei Galaţi sunt angajate 141 de femei. Iar din totalul de 1.143 de funcţii operative ale Poliţiei Galaţi, 68 de femei sunt parte din acestea - 49 de agenţi şi 19 ofiţeri”.

„Cele 73 de femei din structurile neoperative sunt 20 de agenţi, 10 ofiţeri şi 43 personal contractual. Chiar la începutul lunii august, Poliţiei Galaţi i-au fost repartizaţi 18 ofiţeri absolvenţi ai Academiei de Poliţie, cele două fete alegând Investigaţii Fraude”.

Şi tot din cele 68 de funcţii operative deţinute de femeile din Poliţia Galaţi, să reţinem că 5 dintre ele sunt la Investigaţii Criminale, 7 - la Fraude, 2 - la Criminalistică, 2 - la Serviciul 112 şi 4 - la Reţineri şi Arest Preventiv, restul până la 68 făcând parte din structurile de Ordine Publică.

Femeile din ISU - sub 1 la sută

Lucrurile se schimbă însă dramatic în ceea ce priveşte numărul femeilor din Operativul Inspectoratului Situaţiilor de Urgenţă Galaţi: din cei 700 de angajaţi la nivelul judeţului, numai 19 sunt femei, iar dintre acestea doar 5 au rol în sistemul intervenţiilor:

„Vorbim despre cele 5 telefoniste care asigură transmiterea datelor de la locul intervenţiei”, explică procentul de nici 1 la sută locotenentul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi. În schimb, din cei 700 de angajaţi-bărbaţi, 650 sunt parte a operativului.

Citit 2102 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.