Bacalaureat cu repetiţie

Bacalaureat cu repetiţie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* În loc să multiplice subiectele pentru sesiunea a doua, informaticianul le-a dat din greşeală tot pe cele din prima sesiune * După ce au scris două ore, candidaţii au fost anunţaţi că vor susţine proba din nou, cu subiectele de rezervă * Elevii au stat ieri şase ore în examen * Conducerea ISJ susţine că va cere comisiei centrale de examen să-l înlocuiască pe preşedinte şi pe informatician * Şase elevi au lipsit la a doua susţinere a probei *

Candidaţii care au susţinut ieri proba scrisă la limba şi literatura română la centrul de examen de la Grupul Şcolar Căi Ferate au rămas stupefiaţi la primirea subiectelor, deoarece acestea erau identice cu cele pe care le-au avut şi în sesiunea din vară.

Deşi elevii susţin că ar fi anunţat comisia chiar de la început, au trecut două ore până când examenul a fost oprit, pentru că proba  urma să se susţină a doua oară, în aceeaşi zi, cu subiectele de rezervă.

„Eu voi pierde bacalaureatul din cauza prostiei lor”

Elevii de la cele trei licee care au susţinut ieri examenul la centrul respectiv („Traian”, „Saligny” şi CFR) abia au aşteptat să se plângă de nedreptatea care li s-a făcut. Fiecare a avut motivele sale de nemulţumire.

În timp ce unii erau supăraţi că  pentru ei examenul dura şase ore, în loc de trei, alţii erau necăjiţi că nu mai aveau ocazia şi după amiază să „circule” ciornele între ei, aşa cum reuşiseră dimineaţă.

Elevii de la seral, care şi muncesc şi şi-au luat liber dimineaţă special pentru examen, iar după-amiază erau nevoiţi să se prezinte la lucru erau cei mai supăraţi, pe bună dreptate.

„Eu voi pierde bacalaureatul, din cauza prostiei lor. Eu m-am învoit dimineaţă să susţin proba şi nu este vina mea că trebuie să vin şi după-amiază, când nu mai pot, pentru că sunt la muncă şi nu mă pot învoi, aşa cum au ei chef să dăm proba”.

„Dacă teza pe care am dat-o până acum s-a anulat, înseamnă că eu voi pierde bacalaureatul. Îi dau în judecată!”, spune supărat un candidat care susţine că are şi dovada că a participat la probă, pentru că a semnat pe foaia de prezenţă.

Într-adevăr, la proba care s-a organizat din nou la ora 13.30 cu subiectele de rezervă au lipsit şase candidaţi din cei 182 câţi fuseseră dimineaţă. E posibil ca printre ei să se fi aflat cei care se plângeau că nu au cum să vină din nou, dar şi alţii care au plecat din sălile de examen mai devreme de ora la care li s-a comunicat că se va da proba din nou.

„Au fost câţiva care dimineaţă au predat foile după o oră jumătate, pentru că nu ştiau să scrie nimic. Am luat legătura cu ei, iar unii ne-au spus că nu mai vin şi după-amiază”, ne-a declarat preşedintele comisiei judeţene, inspectorul general-adjunct Onuţ Atanasiu.

„O eroare umană”

Conducerea ISJ susţine că vinovaţi de toată situaţia au fost preşedintele comisiei de bacalaureat din acel centru şi informaticianul.

„A fost o eroare umană. Informaticianul a copiat subiectele din sesiunea aceasta pe desktop-ul calculatorului, acolo unde le salvase şi pe cele din vară. Din greşeală, le-a multiplicat pe cele din vară, în loc de cele din această sesiune. Nu a mai verificat”.

„Nu ştiu nici preşedintele, profesor universitar de la Iaşi, de ce nu a stat lângă informatician să-l verifice, pentru că acestea erau atribuţiile lui, conform metodologiei. Vom înlocui preşedintele şi informaticianul, dar după susţinerea probei cu subiecte de rezervă, pentru că nu avem cum aşa repede să găsim înlocuitori”, ne-a declarat, în cadrul conferinţei de presă, inspectorul general Doruleţ Resmeriţă.

Acesta a ridicat din umeri atunci când i s-a pomenit despre candidaţii de la seral care vor pierde examenul din cauză că nu se mai pot prezenta la reluarea probei: „Acesta este regulamentul,  nu avem ce face”. 

Inspectorul general susţine că informaticianul avea, conform regulamentului, obligaţia ca, după susţinerea probei, să şteargă din calculator subiectele avute de elevi în sesiunea din iunie. 

„Deocamdată, nu se pune problema şi de sancţiuni financiare, dar dacă informaticianul respectiv are gradaţie de merit va rămâne fără ea. În ceea ce-l priveşte pe preşedintele de comisie, chiar nu putem face altceva decât să-l schimbăm din comisie”, mai spune Resmeriţă.

Inevitabil, spre haos

Incidentul petrecut la centrul de la Grupul Şcolar CFR este încă un exemplu despre modul în care merg lucrurile în România. Este inadmisibil ca, abia la două ore după ce s-au dat greşit subiectele, comisia să se sesizeze, în condiţiile în care elevii au anunţat că subiectele sunt aceleaşi cu cele din vară.

Profesorii din comisie au preferat să creadă mai degrabă într-o coincidenţă  absurdă decât într-o eroare? Sau există la noi o nepăsare totală şi o lipsă imensă de comunicare  atunci când vine vorba de rezolvat ceva în echipă?

De data aceasta, poate că unora consecinţele nu li se par catastrofale. Nervi în plus pentru nişte candidaţi, care în cea mai mare parte au pus de mult timp cărţile pe foc, pentru că e vorba de nişte restanţieri la examen.

Dar ei trebuie respectaţi ca toţi ceilalţi şi au dreptul la condiţii normale de examinare, mai mult experienţa aceasta le-a dat posibilitatea să arate cu degetul spre profesori şi să nu-i considere mai breji decât ei.

Citit 1632 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.