Sprijin pentru accesarea serviciilor publice disponibile online

Sprijin pentru accesarea serviciilor publice disponibile online
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Un protocol de colaborare încheiat, la jumătatea lunii februarie, între Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” și membrii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați, are drept scop dorința de a veni în întâmpinarea nevoilor exprimate de cetățeni. Parteneriatul își propune desfășurarea de acțiuni comune, în cadrul proiectelor „Servicii în sprijinul comunității locale” și „Fotografia ta, istoria noastră! Amintirile voastre, istoria Galațiului!", precum și  informarea membrilor C.A.R.P. cu privire la serviciile, programele și proiectele de interes public acordate comunității locale de Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” și Consiliul Județean Galați.

De asemenea, colaborarea își propune asigurarea de către personalul compartimentelor specializate din cadrul Serviciului Referințe a asistenței necesare membrilor C.A.R.P Galați în vederea dezvoltării abilităților digitale, precum folosirea serviciilor publice accesibile online și instruirea în vederea folosirii propriilor dispozitive mobile.

Membrii C.A.R.P. vor beneficia, alături de întreaga comunitate locală, de suportul necesar pentru accesarea de servicii publice disponibile online, precum platforma Ghiseul.ro în vederea plății cu un card bancar 3D Secure a impozitelor și a taxelor locale, crearea de conturi pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice, crearea de conturi online pentru telefonie, electricitate, gaz, apă etc, pentru plata online a facturilor și trimiterea indexurilor de consum, pentru achiziționarea online de bilete de călătorie, programări online pentru eliberarea unor acte, crearea de conturi de e-mail și pe platforme de socializare.

Citit 920 ori Ultima modificare Luni, 27 Februarie 2023 18:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.