Jumătate dintre şcoli, fără autorizaţie sanitară

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Unele instituţii de învăţământ sunt abia în curs de obţinere a acesteia *

Jumătate dintre instituţiile de învăţământ gălăţene au început noul an fără autorizaţie sanitară de funcţionare. Din datele oferite de şefa Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică (DJSP) Galaţi, dr. Liliana Moise, în jur de 100 dintre cele aproape 150 de şcoli din mediul urban deţin autorizaţie sanitară.

În mediul rural, situaţia stă mai prost: doar 170 dintre cele 350 de unităţi şcolare încep anul şcolar în condiţii optime. Cele mai multe probleme sunt, de altfel, la şcolile de la sate: localuri degradate, grupuri sanitare insuficiente sau necorespunzătoare, lipsa apei curente sau apă nepotabilă.

În mediul urban, în continuare au probleme grădiniţele de la parter de bloc, cu săli de clasă foarte mici, fără spaţii de joacă în aer liber sau cu toalete necorespunzătoare.

Totuşi, o parte dintre unităţile şcolare care nu deţin încă autorizaţia sanitară de funcţionare şi-au depus documentaţia şi sunt în curs de obţinere a ei, ne-a mai precizat şefa DJSP Galaţi.

Citit 514 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.