Şi consilierii locali au început şcoala

Şi consilierii locali au început şcoala
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* O comună fără grădiniţe *

Şcoala aparţine comunităţii locale. Însă de multe ori, consilierii locali, în special cei din mediul rural, nu au trecut de ceva vreme pragul acestor instituţii. 

În condiţiile în care se doreşte descentralizarea învăţământului, iar consilierii locali vor avea putere de decizie şi mai mare în privinţa administrării şcolilor, primarul din Brăhăşeşti – Vasile Băiculescu – a decis ca în prima zi de şcoală, într-un an foarte greu, să strige catalogul consilierilor locali chiar în cancelarie, în mijlocul profesorilor care-i vor dăscăli pe copiii comunei.

A fost chemat să participe şi inspectorul general, Doruleţ Resmeriţă, astfel încât forţele din ambele tabere să fie echilibrate.

„Sunt câţiva consilieri locali care au ridicat în câteva rânduri problema performanţelor şcolare. De aceea, primarul a cerut ca aceştia să vină să discute personal cu profesorii, la începutul anului şcolar, iar întâlnirea a fost constructivă şi în folosul şcolii”, ne lămureşte directoarea Liliana Malache.

Decontarea navetei, o premisă pentru învăţământ de calitate

Inspectorul general şcolar, Doruleţ Resmeriţă ne-a declarat că e şi el mulţumit de rezultatul discuţiilor, mai ales că primarul a promis că va deconta, deocamdată, naveta profesorilor, în condiţiile în care în alte comune nici nu se pune problema:

„Le-am spus consilierilor că în urma inspecţiilor efectuate la Brăhăşeşti s-a putut constata că unitatea funcţionează bine, având  în vedere specificul social al comunei, cu populaţie preponderent romă. Le-am atras atenţia că un învăţământ calitativ presupune decontarea navetei profesorilor şi că este în interesul comunităţii locale ca lucrurile să meargă bine în şcoală, pentru că acest lucru va avea efect benefic şi asupra elevilor, care vor avea astfel cadre didactice calificate”.  

Comunitatea fără grădiniţe

Deşi comuna are o populaţie preşcolară destul de mare, în jur de 120 de copii în Toflea şi cam 100 în Brăhăşeşti, construirea grădiniţelor aici a fost cu ghinion. În 2007, s-au alocat fonduri pentru construirea unei grădiniţe frumoase la Brăhăşeşti, care însă nu a fost terminată nici în ziua de astăzi.

O iarnă întreagă a plouat în interiorul construcţiei care nu avea nici acoperiş. Apoi s-a pus acoperiş de tablă s-a făcut tencuiala pe dinafară şi basta. La Toflea lucrurile stau şi mai rău. Copiii sunt înghesuiţi în nişte cămăruţe din şcoală, de abia mai pot respira.

„I-am spus domnului inspector general că avem nevoie de grădiniţe. Mi-a promis sprijin pe lângă minister să ni se aloce fonduri. Avem terenul stabilit deja pentru amplasarea construcţiei. Sperăm ca până la sfârşitul lui 2011 s-o terminăm măcar pe cea din Brăhăşeşti”, spune primarul Vasile Băiculescu.

Spre deosebire de anul trecut, în aceeaşi perioadă, când am mai fost în vizită la Brăhăşeşti, şcoala s-a înnoit cu gard, dar nu şi cu o poartă.

După discuţiile de ieri, sperăm că învăţăceii care au răsfoit ieri pentru prima oară Abecedarul, fie ei pui de rom sau de român, să se bucure de condiţii mai bune la şcoală. Este cel mai greu an pentru învăţământul românesc, iar cei care ar trebui să-l susţină sunt beneficiarii direcţi, comunitatea locală.

Citit 844 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.