Vezi care sunt preţurile legumelor în pieţele din Galaţi! Numai vegetarian să nu fii!

Vezi care sunt preţurile legumelor în pieţele din Galaţi! Numai vegetarian să nu fii!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cele mai multe dintre tarabele pieţei din Micro 17 erau ieri pline cu legume, fructe şi verdeţuri de tot soiul. Chiar dacă preţurile sunt ceva mai mici decât în urmă cu o săptămână sau două, gălăţenii tot nu îşi permit să se întoarcă acasă de la piaţă cu sacoşele pline. Cei mai ieftin rămân cartofii vechi, pe care îi mai puteţi cumpăra cu un leu. Cei noi, cu coaja subţire, ajung însă până la 1,5 lei kilogramul.

Ciupercile mărunte costă 7,5 lei, iar pălăriile de pleurotus se vând cu 6 lei kilogramul. Înainte să cumpăraţi, ar fi bine să vă convingeţi că ciupercile au fost cultivate în sere autorizate, nu culese de prin păduri. În ultimii ani, medicii gălăţeni au tratat mai multe cazuri de toxiinfecţii alimentare cauzate de consumul de ciuperci culese din pădurile judeţului. Chiar şi culegătorii experimentaţi se pot înşela uneori, iar riscurile majore privind îmbolnăvirea vi le asumaţi dumneavoastră!

Păstăile se vând cu 6,5 lei sau 7 lei kilogramul, iar preţul kilogramului de boabe de fasole începe de la 5,5 lei şi ajunge până la 6,5 lei. Roşiile „de Sicilia” costă 5 lei kilogramul. Tomatele mai mari, dar cu o provenienţă probabil mai puţin nobilă, costă cu 50 de bani în plus.

Castraveţi găsiţi şi la 2,5 lei kilogramul, dar şi la 3 lei. S-a ieftinit şi legătura de ceapă verde, care costă acum doar 50 de bani. Dovlecei mici şi curaţi puteţi cumpăra cu 3,5 lei kilogramul. Per total, fructele, legumele şi verdeţurile pentru o masă de familie costă câteva zeci de lei şi asta în cazul în care nu sunteţi din cale-afară de pretenţioşi. Dacă ne mai gândim şi la un desert sănătos, trebuie să mai punem la socoteală şi câteva mere de 3,5 lei kilogramul sau un coş plin cu caise şi piersici de 7 lei kilogramul. Şi deja am cheltuit o sumă împovărătoare pe o masă nu tocmai îmbelşugată. Din păcate, oricât de ieftină ar fi piaţa, tot e prea scumpă pentru cei mai mulţi dintre noi.

Citit 2555 ori Ultima modificare Vineri, 01 Iunie 2012 21:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.