Terapia Intensivă de la Spitalul „Anton Cincu”, modernizată printr-o donaţie

Terapia Intensivă de la Spitalul „Anton Cincu”, modernizată printr-o donaţie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cei 70.000 de euro primiţi de spital ca donaţie, în urmă cu câţiva ani, şi-au găsit utilitatea * Este nevoie de mai mult personal * Datorii parţial plătite *

Spitalul Municipal „Anton Cincu” se poate bucura, în sfârşit, de banii pe care i-a primit cu titlul de donaţie, în urmă cu câţiva ani, de la un cetăţean român decedat în Franţa. Detalii în acest sens ne-a oferit managerul spitalului, dr. Dragoş Teodoru (FOTO 2).

De altfel, spitalul tecucean se poate lăuda de multă vreme şi cu infrastructură potrivită, dar şi cu dotări medicale. Ar mai fi, evident, nevoie de personal.

Lucrări în toi la ATI

„Încă de când am aflat de donaţie, am încercat să facem în aşa fel încât să putem folosi aceştia bani cât mai eficient, pentru spital.  La momentul respectiv, suma pe care o primisem - 70.000 de euro - părea una fabuloasă. Totuşi, între timp valoarea ei  a mai scăzut”, ne spune managerul spitalului.

„Acum lucrăm la o extindere a secţiei de Terapie Intensivă. Aveam ceva probleme în acest sens, pentru că nu aveam amenajări  pentru camera de pregătire preoperatorie şi pentru camera de trezire postoperatorie, spre exemplu. În plus, circuitele pentru medic şi pacient spre blocul operator nu erau închise, aşa cum prevăd noile norme. Acum, cu ajutorul acestor banilor din donaţie, vom rezolva aceste probleme”, mai spune dr. Teodoru.

Problema personalului

Spitalul „Anton Cincu” are în prezent 266 de paturi şi o adresabilitate satisfăcătoare, consideră managerul: 17.000 de externări, anul trecut. La deblocarea posturilor, spitalul a cerut 18 posturi de medici, cu specializări diverse, printre care boli infecţioase, cardiologie, la endocrinologie, ORL, anatomie patologică, psihiatrie, medicină de laborator, pediatrie şi medicină de urgenţă.

S-au deblocat doar două posturi: unul de medic epidemiolog şi un altul de medic de laborator. Întrebarea este, se vor ocupa aceste posturi?

„Sigur că da, ne răspunde dr. Teodoru. Întâi am identificat medicii dispuşi să lucreze la noi şi abia apoi am solicitat deblocarea de posturi. În caz contrar nici n-am mai fi solicitat. Ştiţi, eu cred că există deschidere pentru rezolvarea problemelor, inclusiv la nivel de minister”.

„Dar dacă ni se vor debloca nişte posturi pe care niciun medic nu va veni să lucreze, la ce bun? Să luăm anesteziştii, spre exemplu. Avem doi în prezent - o realizare, din punctul meu de vedere. Dacă am mai cere şi alte posturi, cine ar veni să le ocupe la Tecuci, dat fiind faptul că anestezia este o specializare deficitară în acest moment în toată ţara?”, apreciază dr. Teodoru.

Datoriile, plătite parţial

„Ni s-au plătit şi o parte din datorii, unele ieşite din termenul de plată. Vorbim despre cele acumulate până la finele lunii mai 2010. Aşteptăm o suplimentare de fonduri prin Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galaţi, cu care să plătim şi datoriile rămase, până la finele lui iunie”, precizează managerul de la „Anton Cincu”.

Colaborare bună cu autoritatea locală

De altfel şi aici descentralizarea s-a făcut cu condiţia plăţii datoriilor de către stat. „Noi eram în grija Consiliului Local de mai mulţi ani, doar că managementul nu fusese transferat către autoritatea locală. Dar am primit bani, inclusiv la partea de cofinanţare, când am aplicat pentru proiecte europene. Se lucrează acum la un proiect de încălzire pe bază de energie solară, care ne-ar ajuta să facem economii de până la 40 la sută la acest capitol”.

„În ceea ce priveşte utilităţile spitalului, trebuie să ne descurcăm singuri, momentan. Aici e o problemă: calculele bugetare ale municipalităţii se fac la începutul anului, iar ale noastre abia când încheiem contract cu CJAS. Aşa că nici Consiliul Local nu a avut când să prevadă în bugetul acestui an sumele aferente plăţii utilităţilor noastre”, conchide managerul spitalul tecucean.

Citit 2417 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.