Pregătiri de încălzire, la rece

Pregătiri de încălzire, la rece
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* În prezent, doar 24 la sută dintre blocurile racordate la încălzirea centralizată ar putea primi agent termic *

„Din cele 118 puncte termice din Galaţi, până în data de 4 octombrie, 59 dintre sistemele de încălzire erau deja încărcate total iar alte 38 erau încărcate parţial, pentru probe la rece. Din cele 1.132 de blocuri ale căror instalaţii au fost încărcate, în cazul a peste 400 au fost sesizate avarii la subsolurile tehnice, motiv pentru care s-au sistat probele. Din experienţa anilor anteriori, numărul avariilor se va dubla în cazul în care instalaţiile vor fi umplute cu agent termic”, a prezentat, ieri, viceprimarul Nicuşor Ciumacenco, situaţia la zi în privinţa pregătirilor pentru încălzirea locuinţelor.

În concluzie, în prezent, din totalul celor 3.000 de blocuri racordate la sistemul centralizat de încălzire, doar 732 de blocuri ar putea fi încălzite, în acest moment. Acest lucru ar însemna că dacă astăzi s-ar lua decizia furnizării agentului termic, doar 24 la sută din blocurile racordate la încălzire centralizată ar şi beneficia de căldură.  

În alte 400 de blocuri sunt avarii la instalaţiile de încălzire, iar în restul de 1.868 de blocuri încă nu s-au încărcat instalaţiile de încălzire, am mai aflat de la viceprimarul Nicuşor Ciumacenco.

Cu toate acestea, viceprimarul spune că „dacă va continua vremea rece, va trebui să pornim încălzirea în oraş”.

Pe de altă parte, vicele spune că vor fi probleme şi cu încălzirea obiectivelor sociale: „din păcate, nu se poate da căldură prea curând nici în şcolile sau unităţile spitaliceşti, din cauză că trei sferturi dintre ele au branşament comun cu blocurile alimentate de pe aceeaşi ramură”.

Citit 1971 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.