Domnul Nicolae Popa are 65 de ani şi a venit la întâlnirea de miercuri cu cititorii „Vieţii libere” din Centru ca să ne spună că are o mare nemulţumire cu privire la conduita unora dintre şoferii de autobuz.
Nu referitor la felul în care conduc, ci mai degrabă privind modul în care aleg să-şi petreacă scurtul timp pe care îl au între curse. Cititorul nostru a bătut drumul tocmai din Micro 38 ca să-şi spună păsul.
„Eu locuiesc la blocul Y5, ne spune domnul Popa. La doar câţiva metri de bloc, este un dispecerat pentru autobuze. Iar şoferii… ce să vă spun, se comportă execrabil, domnule! Vorbesc urât, înjură chiar. Şi lasă în locurile în care îşi petrec momentele libere dintre curse o mizerie de nedescris”.
„Nu ştiu cum, dar ceva trebuie făcut, că aşa nu se mai poate. Să se mute dispeceratul acesta vizavi, lângă Colegiul Tehnic „Paul Dimo”. De ani de zile ne chinuim aşa. Chiar trebuie făcut ceva”.
Ei bine, îi înţelegem nemulţumirea domnului Popa şi ne pare tare rău dacă un astfel de neajuns nu se poate rezolva cu vorba bună. Problema este că, dacă într-adevăr pe lângă dispecerat îşi mai petrec timpul şi oameni cărora le lipsesc cei şapte ani de acasă, mutarea întregii agitaţii lângă un liceu – oricare ar fi el - nu e tocmai indicată. În plus, o astfel de mutare a capătului de linie al autobuzelor nu s-ar putea realiza din raţiuni legate de trafic rutier.
Şi mai serios este însă următorul aspect: deşi instituţia angajatoare poate să îşi îmbrace frumos angajaţii şi să le impună să fie politicoşi cu călătorii, nu poate să îi monitorizeze non-stop sub aceste aspecte şi nici să îi educe.
Cine n-a învăţat la timp ce trebuia, cu greu mai poate deprinde, la maturitate, legi noi ale bunului simţ. Deşi, uneori, o simplă observaţie sau chiar şi un sfat venit din partea unui superior îl poate face pe angajat să-şi schimbe radical conduita. Aşa s-ar rezolva şi problema cititorului nostru, cât ai bate din palme!
