Otravă deghizată în medicament ieftin

Otravă deghizată în medicament ieftin
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Fructe toxice – ieftine şi de vânzare în piaţă * Un cititor avertizează: „În Piaţa Mare, aceste fructe sunt prezentate la vânzare ca având sucul bun – de băut sau de uns încheieturile - pentru reumatism” *

Avertisment pentru comunitate

Nu ne mai miră multe lucruri, dar faptul că unii concitadini sunt dispuşi să-şi rişte viaţa sau doar sănătatea semenilor lor pentru câţiva bănuţi deja depăşeşte puterea noastră de înţelegere.

Iată avertismentul pe care un cititor al „Vieţii libere” ne-a rugat să îl facem public, după ce a observat la vânzare, în Piaţa Mare, fructele necomestibile (FOTO 1, 2) ale unui copac exotic, care creşte şi în Galaţi – având însă funcţie de buruiană, nicidecum rol ornamental.

Suc de „macrula”  - panaceu universal

„Dacă nu îl vedeam pe tarabă, la vânzare, în plină Piaţă Centrală, nu mi-ar fi păsat, dar aşa cred că e prea de tot... Avem Poliţie Comunitară, Administraţia Pieţei, oameni plătiţi din bugetul local ca să supravegheze ce, cum, cine vinde în pieţe, CORECT?!”.

„Din câte se vede, numai aşa nu se întâmplă... Cetăţeanul care vindea foarte senin şi liber aceste ˝fructe˝ - cu 3,00 lei/bucata - era foarte convingător cu toţi curioşii (nu puţini!), spunând că sunt foarte bune pentru reumatism, fie să le bei sucul, fie să te ungi cu el la genunchi, coate, etc?!”.

„El numea fructul ˝macrula˝... Eu mai văzusem acest fruct şi în anii anteriori, copacul care îl face se găseşte în părculeţul de pe strada Tecuci, lângă biserica Maranata (FOTO 3), vizavi de intrarea S.C. UNICOM – intrarea la RAR”. 

„Cred că ar trebui să trageţi un semnal de alarmă, prin ziarul ˝Viaţa liberă˝, către populaţie, dar şi către organismele specializate plătite pentru aşa ceva: populaţia să se ferească de ele (în special copiii!), iar organismele specializate să le analizeze în laborator (doar avem Grădina Botanică în oraş!) şi să lămurească populaţia (tot prin ziarul ˝Viaţa liberă˝) ce să facă dacă le întâlnesc: sunt toxice sau nu, produc dermatite sau alte complicaţii sau nu?!”.

„Eu am căutat pe internet să văd ce-i cu acest fruct şi rezultă că... mai bine îl lăsaţi acolo unde a căzut!”.

„Lăsaţi fructul unde a căzut!”

Într-adevăr, pe internet, consumul acestor fructe este prezentat ca total contraindicat: „˝Maclura Aurantiaca˝ a fost descoperită în 1804, de botanistul Nuttall.

Numele plantei vine de la William Maclure, un geolog care a finanţat expediţia lui Nuttall, în zona statelor americane Arkansas şi Oklahoma.

În România, fructele nu ajung niciodată la maturitate, rămân verzi. Şi asta din cauza frigului de la noi. Este vorba doar o plantă ornamentală şi, oricât de îmbietoare ar fi, fructele nu sunt nicidecum de gustat.

Maclura face parte din familia Moracee, care include 1.400 de specii de plante. Printre acestea sunt şi câteva toxice: Antiaris toxicaria, care pricinuieşte dermatite severe sau Brounsettia, renumită pentru faptul că le provoacă o febră puternică celor vin în contact cu ea”.

Diferenţa dintre viaţă şi moarte şi adevăratul spirit civic

Noi suntem curioşi dacă vreuna dintre autorităţile invocate de cititorul nostru – Primărie, Poliţie Comunitară sau experţii de la Grădina Botanică – se va sesiza în urma avertismentului unui om simplu, dar căruia îi pasă de comunitatea în care trăieşte.

Nu de alta, dar intervenţia cititorului nostru ar putea face, pentru unul sau mai mulţi gălăţeni, diferenţa dintre viaţă şi moarte.

Iar pe omul nostru nu îl plăteşte nimeni din bani publici.

Citit 6462 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.