Încurcate sunt casele arse din Iveşti

Încurcate sunt casele arse din Iveşti
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Poveste cu drame, presupuneri, afaceri nimicite şi bani de asigurare *

„Oamenii plâng zi şi noapte lângă zidurile arse, fără nicio putere. Vor să le fie pus la dispoziţie procesul verbal cu vinovaţii, pentru a putea îndrepta ancheta împotriva lor pe cale civilă şi penală”. Acesta este un fragment dintr-o impresionantă scrisoare trimisă pe adresa ziarului, scrisoare încheiată – semn de seriozitate – cu 25 de semnături. Toţi, oameni afectaţi de teribilul incendiu petrecut într-o sâmbătă noaptea, pe 13 august, la Iveşti.

A început pe 13 august

Pe scurt, în fatidica noapte de august, şapte familii din sat, locatari ai unor case aşa-zis evreieşti (tip vagon, având acoperişul şi podul comune) se pomeneau că imobilele lor erau mistuite de flăcări. Iar după ce focul le-a transformat în scrum casele şi sediile de firmă, oamenii s-au trezit în stradă.

Din fericire, la mai mult de o lună de la drama petrecută pe 13 august, i-am găsit pe majoritatea păgubiţilor în plin proces de reconstrucţie. Deşi profund afectaţi de drama trăită, nimeni nu „plângea pe ziduri”.

Acuzaţii

Semnatar al scrisorii, Apostol Ochiană ne-a sunat în repetate rânduri la redacţie. Să reia afirmaţia din scrisoare, cum că pompierii nu au stabilit cauza incendiului (deşi aceasta – un scurtcircuit - fusese făcută publică încă din 16 august, dată la care „Viaţa liberă” publica articolul „Şapte ore de luptă cu flăcările”, care relata incendiul de la Iveşti).

„Sunt probe suficiente pentru stabilirea autorilor, dar nu există interes din partea anchetatorilor pentru valorificarea acestora”, mai scria în sesizare.

Reconstrucţie şi ipoteze

La Iveşti, cele şapte case făcute scrum se află la stradă, pe partea stângă a Drumului Judeţean 25, cum mergi de la Galaţi spre Tecuci, între primăria din localitate şi benzinăria de la Hanu Conachi.

La o lună de la incendiu, vedem cu ochii noştri cum unul dintre imobile este aproape integral refăcut, muncitorii zidesc de zor, iar casa prinde contur. Scenariul se repetă şi la alte case. Există şi locuinţe care au rămas devastate – „sunt plecaţi proprietarii în străinătate”, ne explică martorii.

Indecizie generalizată

La Iveşti, oamenii – gură-cască sau trecători - nu sunt decişi: nu a fost scurtcircuit, ba a fost. Ba n-a fost, că ăia nu aveau curent. Dar până la urmă a fost, că totuşi a găsit cineva prelungitorul cu pricina. Dar dacă focul a fost pus? Ei, aici e aici. Dar, staţi, că nici eu nu am nici o dovadă, zic şi eu ce-am auzit.

„Nu pot să dovedesc, dar incendiul a fost pus. Nu este adevărat că a fost scurtcircuit. Eu am auzit – dar nu are cine să confirme – cum ziceau că o să-mi dea foc la casă”, explică Apostol Ochiană, reiterând cele spuse în scrisoarea trimisă pe adresa redacţiei.

În căutarea adevărului

„A doua zi după producerea incendiului, fiecare proprietar a primit un exemplar al procesului verbal făcut de Inspectoratul pentru Situaţiile de Urgenţă. În acest proces verbal apare explicit cauza tehnică a producerii incendiului, aceasta fiind un scurtcircuit electric. Acesta s-a produs la casa cu numărul 527 şi s-a propagat apoi la celelalte locuinţe”, a declarat căpitanul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

„Au fost audiate şapte părţi vătămate cu privire la cele întâmplate, dar nici una nu a formulat plângere referitoare la distrugere”, confirmă comisar Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi. Care continuă: „Distrugerea se instrumentează doar pe bază de plângere prealabilă.

Ochianu Apostol nu a depus plângere. Le-am solicitat pompierilor informaţii privind sursa de aprindere, acum le aşteptăm şi în funcţie de aceste informaţii se va da soluţia legală prin Parchet”.

Informările MAI – prin poşta militară

În cât timp ajunge informarea de la ISU la Poliţie (ambele instituţii aflându-se în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor)?, l-am întrebat pe căpitanul Chiriţă.

„Informările între instituţiile noastre se fac prin poşta militară, respectându-se anumite formalităţi specifice MAI. Cauza rămâne aceeaşi – scurtcircuit -, ea urmând să fie trimisă Poliţiei în cel mai scurt timp”.

Intră în scenă asigurările şi…

Aurel Alexandru, proprietarul unuia dintre imobile (numărul 519) – cel la care lucrările de reconstrucţie se apropie de finalizare – are însă cu totul alt păs. „Doamnă, pe mine nu mă interesează fabulaţiile cu incendiul care a fost pus. Cine sunt eu să mă pun cu Statul Major al ISU, care a spus că a fost scurtcircuit? Eu am o poliţă de asigurare la Uniqa, încheiată pe 19 iulie 2011, contra sumei de 22 de euro.

Eu vreau să-mi plătească asigurarea banii. Mie incendiul mi-a distrus afacerea din care trăiam – o frizerie. Aveam clienţi din toate satele din jur. Oamenii aceştia m-au ajutat cu bani ca să-mi refac casa şi nu înţeleg de ce asiguratorul nu-mi dă banii la mai mult de 30 de zile de la producerea incendiului?”.

Mister: cine a semnat scrisoarea către „Viaţa liberă”?

Trecut – alături de soţia lui - printre semnatarii scrisorii trimise pe adresa ziarului nostru, Aurel Alexandru neagă vehement veridicitatea semnăturii: „Nu am semnat nimic. Nici eu, nici soţia mea”.

Răspunsul asiguratorului

Pe de altă parte, Uniqa Asigurări răspunde prompt şi oficial: „În data de 13 august 2011 a avut loc un incendiu în care au fost afectate patru locuinţe asigurate de către Uniqa Asigurări.

Locuinţa şi bunurile familiei Alexandru, una dintre familiile afectate de evenimentul produs în data de 13 august, sunt asigurate la Uniqa Asigurări prin poliţa de asigurare facultativă a locuinţei şi bunurilor, acoperind riscurile de incendiu, trăsnet, explozie, izbirea de către un/ sau căderea unui aparat de zbor, operaţiile de stingere a focului, dărâmare sau evacuare, cutremur, inundaţie, precum şi prăbuşirea sau alunecarea de teren”.

Mai întâi soluţionare, apoi banii

Răspunsul Uniqa nu se opreşte aici: „Datorită faptului că unele dintre persoanele păgubite au contestat procesul-verbal de intervenţie şi au declarat că incendiul s-a produs de la o mână criminală, organele abilitate au deschis o anchetă cu privire la  cauzele şi împrejurările în care a izbucnit incendiul. În acest moment, Uniqa Asigurări aşteaptă soluţionarea cazului de către autorităţile locale.

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, acesta este calculat în funcţie de suma asigurată şi prevederile contractuale, iar plata se va face către asigurat imediat după ataşarea la dosar a documentelor din care să reiasă cauzele şi împrejurările producerii evenimentului”.

50.000 de lei pagubă

Nu contestă nimeni drama tuturor păgubiţilor în urma incendiului din 13 august. Şapte familii şi-au pierdut avutul sau măcar o parte importantă din el. După cum afirma Gabriel Rânghianu, reprezentantul din acel moment al ISU, „…pagubele de 50.000 de lei se răsfrâng asupra tuturor celor şapte locuinţe”. Iar suma este suficient de mare ca să dea fiori.

La Iveşti, Poliţia este în plină anchetă asupra acestui caz. Nu pentru că cineva ar fi formulat vreo plângere! Nu pentru că măcar semnatarul scrisorii către „Viaţa liberă” ar fi depus plângere!

Cercetările nu se opresc, datele lipsă urmând să completeze un puzzle în urma căruia un om îşi va primi banii de asigurare, alţi trei vecini – la fel, iar altul va rămâne să facă supoziţii şi să trimită sesizări conţinând semnături nevalide.

Citit 1862 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.