Măsuri pentru impulsionarea asigurării obligatorii a locuinței

Măsuri pentru impulsionarea asigurării obligatorii a locuinței
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Prețul asigurării obligatorii pentru locuințele cu structura mai rezistentă (tip A) a crescut de la 100 de lei la 130 de lei pe an, începând din luna noiembrie 2023, în timp ce despăgubirea maximă în cazul unui dezastru produs de cutremure, inundații sau alunecări de teren a rămas aceeași - 100.000 de lei. Recentele modificări ale Legii 260/2008 prevăd şi cinci măsuri menite să-i determine pe proprietarii de locuințe să-și asigure casele, informează hotnews.ro.

Prețul asigurării pentru locuințele de tip A a crescut de la 100 de lei la 130 de lei pe an, pentru aceeași sumă asigurată de 100.000 de lei, în timp ce pentru locuințele de tip B asigurarea va costa tot 50 de lei pe an, pentru o sumă asigurată de 50.000 de lei. Locuințele de tip A sunt construcţiile cu structura de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă, lemn ori din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic. Locuințele de tip B sunt construcţiile cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic (chirpici, de exemplu).

La finalul lunii octombrie 2023 erau aproape două milioane de locuințe cu asigurare PAD împotriva celor trei riscuri de dezastre naturale, din care peste 1,2 milioane de apartamente.

Pentru că oamenii nu-și fac asigurare și primarii nu au aplicat niciodată amenzile prevăzute de lege, autoritățile au adus câteva schimbări menite să-i determine pe proprietari să încheie polițe PAD.

Astfel, orice înregistrare sau modificare în Cartea Funciară se poate face de-acum doar dacă există asigurare PAD.

O a doua modificare stipulează că amenzile date de primari pentru lipsa poliței PAD rămân în totalitate la bugetul local. În teorie, amenda prevăzută de lege este între 100 și 500 de lei, însă până acum nu a fost aplicată niciuna. Înainte de modificarea legii, 60 la sută din cuantumul amenzii s-ar fi dus la bugetul central și 40 la sută ar fi rămas la bugetul local.

A apărut pentru prima dată în lege un calendar pe care primăriile trebuie să-l respecte atunci când îi anunţă pe proprietari despre lipsa asigurării PAD. Astfel, primăriile vor trimite scrisori de înştiinţare, cu confirmare de primire, de două ori pe an, începând cu data de 15 ianuarie 2024.

În acelaşi timp, polițele vor putea fi vândute și de angajații primăriilor şi instituțiilor subordonate, care vor fi plătiţi pentru acest lucru cu 10 la sută din suma asigurată.

O a cincea schimbare menită să impulsioneze vânzările îi vizează pe brokeri, care vor putea distribui poliţe PAD și fără mijlocirea unei societăți de asigurare. În plus, polițele PAD vor putea fi cumpărate direct online, pe site-ul PAID sau prin ghișeul.ro.

Se estimează că, până la finalul anului 2024, aceste măsuri vor creşte numărul de locuințe asigurate cu 10 la sută, până la 2,2 milioane de polițe.

Citit 1045 ori Ultima modificare Duminică, 28 Ianuarie 2024 15:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.