De ce mănâncă unii copii mai scump?

De ce mănâncă unii copii mai scump?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Aceeaşi firmă furnizează alimente la trei unităţi diferite, cu trei preţuri diferite * Unele familii plătesc cu 50-70 de lei în plus pe lună * „Părinţii ar trebui chemaţi la licitaţii”, susţine inspectorul şcolar general *

Alocaţia de hrană de la o grădiniţă cu program prelungit la alta variază în Galaţi destul de mult. Sunt trei grădiniţe unde părinţii plătesc 7 lei pentru mic dejun, masă de prânz şi două gustări, opt unde indemnizaţia este 8 lei, cinci în care se ridică la 9 lei şi tot atâtea unde preţul este de 10 lei.

Părinţii care şi-au înscris copiii la grădiniţele cu 10 lei scot lunar din buzunar cu aproape 50 de lei mai mult faţă de cei de la 8 lei, şi cu aproape 70 de lei mai mult faţă de cei de la unităţile cu 7 lei. Sume deloc de neglijat.

De unde apare diferenţa?

La prima vedere, ai fi tentat să spui că la mijloc e vorba de calitatea produselor pe care firmele respective le livrează. Însă, dacă discuţi cu directoarele unităţilor de învăţământ preprimar, toate îţi vor spune că cea mai bună mâncare se face la ele în grădiniţă, indiferent de preţul la care se achiziţionează materia primă pentru gătit.

Directoarea Grădiniţei Nr. 43, Geanina Popa, ne declară: „La noi se mănâncă cu numai 8 lei pe zi. Ne administrăm foarte bine fondurile. Am refuzat firmele care nu ne aduc produse de calitate şi pe cele care nu au vrut să se încadreze în preţul stabilit de comun acord cu reprezentanţii părinţilor.

Nu ştiu de ce la unele unităţi se plăteşte 10 lei pe zi, dar vă asigur că la noi nu se face rabat la calitate”, spune educatoarea. Nici de cantităţi mai mici sau mai mari nu poate fi vorba, pentru că fiecare grădiniţă trebuie să respecte un gramaj standard, altfel directoarele riscă să fie amendate de inspectorii sanitari. Atunci?

Firmele vinovate de preţurile practicate?

Nu ne rămâne decât să considerăm că firmele care, conform legii, furnizează alimentele la grădiniţe dau această diferenţă de preţ. La unele unităţi la care am sunat, am aflat destul de repede de la director care este firma şi cuantumul sumei perceput zilnic de la părinţi.

Există şi unii directori sau contabili care au dat din colţ în colţ, amânând să ne ofere informaţiile. Astfel am aflat că firma ILCRIS Sport livrează cu precădere marfă grădiniţelor din centru (Grădiniţa Nr. 7, 45, 5), unde sunt cele mai ridicate alocaţii de hrană, acestea variind între 9 şi 10 lei.

Firma Ancher este furnizor pentru unele grădiniţe unde directoarele susţin că şi-au făcut singure licitaţiile şi au stabilit preţurile în consiliile de administraţie, împreună cu părinţii – Grădiniţele 51 şi 43, ambele cu o alocaţie de hrană de 8 lei pe zi.

Trei grădiniţe, trei preţuri, aceeaşi firmă

Dar am avut surpriza să constatăm că aceeaşi firmă – Dulcissimo – livrează alimente pentru unităţi care au o alocaţie de hrană de hrană diferită. La Grădiniţele Nr. 53 şi 60 alocaţia este de 7 lei. La Grădiniţa Nr. 52, tot pentru alimente livrate de Dulcissimo, părinţii plătesc 8 lei, iar cei de la Grădiniţa Nr. 39 (aflată, de asemenea, în „custodia” aceluiaşi furnizor) plătesc 10 lei pe zi.

Am discutat cu fiecare directoare în parte de la unităţile de mai sus şi nu am reuşit să descoperim de unde provine diferenţa de preţ. Directoarea de la Grădiniţa Nr. 53, Aurica Şorea, ne-a spus că unitatea adună copii de cartier, iar familiile lor sunt destul de modeste. Bănuim că nici părinţii de la Grădiniţa Nr. 39, aflată în Micro 40, nu sunt mai cu dare de mână, dar iată că, pentru ei, preţurile la hrana copiilor sunt mult mai mari, diferenţa pe lună, fiind, aşa cum am mai spus, de aproape 70 de lei.

La fel şi în cazul altor două unităţi. Aceeaşi firmă Eurolines livrează alimente la Grădiniţa Nr. 9 unde taxa este de 10 lei pe zi, dar şi la Grădiniţa Nr. 41, unde se plăteşte doar 7,5 lei pe zi. Directoarea acesteia din urmă, Maricica Neagu, ne-a declarat că unitatea şi-a făcut singură licitaţiile pe SEAP şi că a ales firme cu cele mai mici preţuri. „Pe lângă Eurolines mai am şi alte trei firme care-mi furnizează produse, fiecare cu specificul ei.”

„Părinţii au dreptul  să participe la licitaţii”

Am încercat să aflăm cum se fac licitaţiile pentru aceste firme furnizor, dar procedura pare să fie neunitară. Unele directoare ne-au spus că s-a făcut de către centrul financiar, cu participarea reprezentantului Primăriei. Altele, că dimpotrivă, au realizat-o la nivelul grădiniţei, iar preţul a fost validat în consiliul de administraţie, la care au participat şi reprezentanţii părinţilor.

Inspectorul general, Doruleţ Resmeriţă, susţine că, atâta vreme cât este vorba de banii părinţilor, aceştia au dreptul să participe prin reprezentanţi la licitaţie: „În cazul în care nu se respectă obligaţiile contractuale, se poate renunţa la firmele respective. Sunt banii lor şi trebuie să şi-i gestioneze cât mai bine. Nu este treaba ISJ-ului să se ocupe de aceste proleme, decât în cazul în care ni se vor semnala nereguli”.

Cum suntem departe de a descâlci lucrurile de la primul nostru demers şi nu am aflat încă de ce în unele cazuri nu sunt consultaţi părinţii şi nici ce preţuri practică firmele furnizoare, comparativ cu cele de la supermarket, ne propunem să revenim pe subiect, detaliat şi în ediţiile viitoare.

Citit 1522 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.