Galaţiul – oraşul cu cel mai curat aer din România

Galaţiul –  oraşul cu cel mai curat aer din România
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Datele provin dintr-un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care a monitorizat  şi alte opt oraşe din ţară cu potenţial de poluare ridicat * Informaţiile ne-au fost confirmate şi de reprezentanţi ai Autorităţii Judeţene de Protecţia Mediului (AJPM), dar şi de cercetători în domeniul mediului de la Universitatea „Dunărea de Jos” *

De câte ori nu ne-am spus că ne recunoaştem urbea în care locuim după mirosul aerului pe care cu toţii îl considerăm poluat! Am crescut de mici sub avertizarea că trăim într-un oraş poluat şi că bolile aparatului respirator se ţin scai de noi. De câte ori n-am trecut prin faţa Casei de Cultură a Sindicatelor şi am luat în râs panoul de afişaj electronic care ne anunţa că avem o calitate a aerului „excelentă” sau „foarte bună”!

Şi iată că o veste, venită tocmai de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, ne dă peste cap, într-o clipă, toate convingerile de o viaţă. Galaţiul este singurul oraş din România, din cele nouă monitorizate, care are aerul cel mai curat şi care respectă normele recomandate. Nu-i aşa că şi vouă vă vine foarte greu să credeţi?

„Mă bucur că cineva din afară confirmă acest lucru”

La sfârşitul lunii martie, anul acesta, Comisia Europeană anunţa declanşarea procedurii de infringement împotriva câtorva zone din România, din cauza poluării, printre care era enumerat şi Galaţiul.  Datele prin care urbea noastră era citată la exemple negative erau extrase dintr-un raport întocmit în 2008-2009. Să se fi schimbat lucrurile  atât de mult în numai doi ani?

Un răspuns l-am primit de la Mioriţa Arfire, şef Serviciu Monitorizare din cadrul AJPM: „Mă bucur că, în sfârşit, cineva din afară confirmă lucrurile pe care noi le spunem de mult, dar nu ne crede nimeni.

Din 2008, avem cinci staţii de monitorizare, patru în Galaţi şi una în Tecuci, care atestă că avem o calitate a aerului foarte bună. În 2008, au existat şase depăşiri ale valorilor admise, iar în 2009 doar una. Oricine intră pe site-ul www.calitateaer.ro poate vedea acest lucru.

Staţiile înregistrează datele în timp real, iar actualizarea site-ului se face din oră în oră. Staţiile funcţionează la parametrii stabiliţi la nivel internaţional, totul este automatizat, nimeni nu poate interveni asupra măsurătorilor”, ne declară reprezentanta AJPM.

50 la sută mai puţină poluare de la închiderea Cocseriei

Cauza principală care ar fi putut duce la această îmbunătăţire bruscă a calităţii aerului la Galaţi este închiderea Uzinei Cocsochimice de pe platforma ArcelorMittal. Ideea este susţinută atât de cei de la AJPM, cât şi de şeful Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu, Mihai Turcu.

„După închiderea uzinei, poluarea în Galaţi a scăzut cu peste 50 la sută”, susţine acesta din urmă. Procentul ne-a fost confirmat şi de şefa Serviciului de Monitorizare, Mioriţa Arfire.

Aceasta ne-a mai spus că pentru a se afla cât de poluat este aerul se măsoară nivelul particulelor în suspensie, care pot penetra cu uşurinţă în plămâni şi care pot provoca boli. În timp ce maximul admis de 20 de micrograme pe metrul cub de aer, la Galaţi se înregistrează 14-16 micrograme, spune Mioriţa Arfire, sau 18 micrograme, conform studiului OMS.

Dezvăluiri uluitoare la Universitate

Chiar şi aşa, tot ne-a fost greu să credem şi am căutat şi alte surse. Decanul Facultăţii de Ştiinţe şi Mediu, Lucian Georgescu, susţine că măsurătorile efectuate de staţiile de monitorizare sunt credibile: „Sunt verificate atât de specialişti de-ai noştri, cât şi de cei din afară.

În legătură cu ideile preconcepute pe care le avem legat de faptul că Galaţiul este un oraş poluat, vreau să vă dezvălui altceva. Am făcut împreună cu Universitatea din Iaşi şi cu o instituţie internaţională un proiect de cercetare pe care-l vom publica într-o revistă.

Am făcut o analiză a nămolului din Dunăre şi am descoperit specii de nevertebrate care trăiesc numai în ape nepoluate. Sunt deocamdată concluzii parţiale, dar evidente. Deci nici măcar Dunărea nu este atât de poluată precum credem”, a precizat profesorul universitar.

Tot de la Universitate, din cadrul Facultăţii de Metalurgie, Ştiinţa Materialelor şi Mediu am aflat nişte date mai nuanţate. Există aici o staţie, obţinută de Universitate prin intermediul unui proiect european, care monitorizează factorii poluanţi ai mediului înconjurător.

Întâmplător sau nu, datele oferite de drd. Inginer Marius Bodor, rezultate ale monitorizării din perioada 1 mai 2008 –31 august 2011, sunt asemănătoare cu cele oferite de reprezentanţii AJPM. Valorile înregistrate pentru dioxidul de sulf, dioxidul de azot, ozon şi monoxid de carbon s-au situat între „excelent” şi „bun”, în timp ce valorile pulberilor în suspensie se situează între „foarte bine” şi „mediu”, cu apropiere de zona „rău”.

În concluzie, oricât de greu ne-ar fi să credem, calitatea aerului în Galaţi pare să fie mult mai bună decât în celelalte opt oraşe monitorizate de OMS:  Buzău (22 de micrograme pe metru cub de aer, Oradea (26 de micrograme), Bacău (27 de micrograme), Botoşani (29 de micrograme), Bucureşti (48 de micrograme), Craiova (49 de micrograme), Timişoara (51 de micrograme) şi Iaşi (54 de micrograme).

Citit 3788 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.