Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"
Domnule cal, aş vrea să mă primeşti/ în ochiul tău înlăcrimat şi mare
cât ţara, cât istoria de când/ părinţii toţi i-au zis Descălecare!
Te rog să mă primeşti numaidecât/ – sunt un sătul de lene şi minciună –
din firea ta să văd – prin plânsu-ţi pur/ – dacă mai poate cineva să spună
ceva frumos despre acest Ţinut/ sfinţit de-un Dac şi legănat de-o Dacă,
ţinut în frâu de lifte şi barbari/ cu suflet mort, cu inimă săracă!
Domnule cal, să ştii c-am să te duc/ pe unde nu-s blesteme şi ciomege –
pe poftăreţi la Ţară şi Ovăz/ o să-i des/prind ş-o să le zic să plece!
Pe cei cumpliţi – care te ţin flămând,/ bolnav, legat, bătut până la sânge,
şi care dau nimic pe viaţa ta,/ şi sunt în stare chiar să te mănânce –
am să-i atârn – fără păreri de rău/ – definitiv, corect, pe fiecare!
Domnule cal, te rog frumos, hai, hai/ să rostuim – din nou – Descălecare!
