Credincioșii din comunitatea parohială Corni, protopopiatul Târgu Bujor, judeţul Galaţi, au trăit momente de bucurie şi de profundă simţire duhovnicească prin participarea duminică, 10 noiembrie, la sfinţirea bisericii parohiale închinate Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.
Biserica actuală cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Corni a fost construită între anii 1844-1846, dar, în 2008, lăcașul de cult a suferit stricăciuni din cauza unui incendiu. În urma acelui nefericit eveniment, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, s-au început lucrările de refacere a acesteia, iar cu ajutorul enoriașilor s-a construit un acoperiș nou și a fost realizată o nouă catapeteasmă, lucrările fiind efectuate sub îndrumarea preotului Costică Goga.
De la data de 1 ianuarie 2021 a fost întocmită documentația pentru refacerea acoperișului în stil moldovenesc, pregătirea pereților pentru pictura în tehnica „frescă”, iar în perioada 2022-2023 s-au efectuat reparații la fațadele bisericii.
În anul 2024, prin implicarea actualului preot paroh George Daniel Doroșin, au fost făcute reparații curente la clopotniță, s-a amenajat un muzeu al parohiei, a fost construit un mic altar de vară și s-a realizat accesul spre lăcașul de cult.
Acum a venit, iată, în Duminica a 25-a după Rusalii și ziua de resfințire a acestui lăcaș de cult.
”Slujba de târnosire a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa ctitorilor, autorităţilor locale, a multor elevi de la şcoala din localitate, îmbrăcaţi în costume tradiţionale româneşti, precum şi a credincioşilor din localitatea Corni, dar şi din alte localități învecinate veniţi special pentru a participa la acest eveniment.
După slujba de sfinţire, Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie în lăcaşul de cult, mulţi dintre copiii prezenţi fiind împărtăşiţi la momentul cuvenit cu Sfintele Taine.
Ierarhul Dunării de Jos a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a tâlcuit pericopa evanghelică de la Sfântul Luca în care Mântuitorul nostru Iisus Hristos îi prezintă unui învăţător de lege Pilda samarineanului milostiv. În partea finală a cuvântului, Părintele Arhiepiscop a vorbit despre lucrarea pastoral-misionară a preotului din această parohie, care a reuşit să aline suferinţa şi să ofere sprijin concret multor semeni greu încercaţi de inundaţiile devastatoare din această toamnă.
În continuare, ierarhul locului a oferit distincţia ”Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru clerici, clasa a II-a, preacuviosului părinte arhimandrit David Petrovici, fiul al satului şi stareţ al Mănăstirii Caraiman, judeţul Prahova. Pentru implicarea în lucrările de amenajare a lăcaşului de cult, ierarhul a acordat preotului paroh George Daniel Doroșin rangul de iconom, iar cei care au sprijinit aceste lucrări au primit Diplome de ctitor.
Pentru credincioşii participanţi la această sărbătoare, trecerea prin Sfântul Altar, după sfinţire, şi închinarea la Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă, au reprezentat momente unice, pline de evlavie şi de emoţie sfântă”, se arată într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Consultaţii medicale şi daruri pentru sinistraţi
Pe parcursul slujbelor, cadrele medicale voluntare au oferit gratuit consultaţii de specialitate la peste 100 de persoane defavorizate, unele afectate de inundaţii, cu vârste înaintate, greu deplasabile, multe dintre acestea cu boli cronice, marginalizate social şi cu situaţii materiale şi financiare precare. Serviciile medicale acordate au constat în măsurarea tensiunii arteriale, investigaţii de tip EKG, controlul glicemiei şi efectuarea consultului medical general pentru depistarea bolilor cronice.
Tot duminică, în lăcaşul de cult din Parohia Corni, s-a desfăşurat şi conferinţa de toamnă a preoţilor din protopopiatul Târgu Bujor, judeţul Galaţi.
După discuţiile din cadrul şedinţei semestriale a clericilor, slujirea misionară a fost prelungită şi la casele unor semeni sinistraţi, care au primit din partea ierarhului Dunării de Jos şi a slujitorilor Sfintelor Altare iconiţe, biblii, cărţi de rugăciune, alimente şi alte daruri.