Gălățenii, invitați să facă mişcare, pentru sănătate și mediu

Gălățenii, invitați să facă mişcare, pentru sănătate și mediu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) a marcat, și în acest an, „Săptămâna Europeană a Mobilității”, printr-o serie de evenimente desfășurate simultan în București și în alte 30 de județe din țară. Tema ediției 2025 - „Mobilitate pentru toți” - a adus în atenție sloganul „Combină și deplasează-te - Mix & Move”, un apel direct la responsabilitate ecologică și la schimbarea obiceiurilor cotidiene de transport.

La Galați, Direcţia Judeţeană de Mediu (DJM) a organizat mai multe activități menite să promoveze mișcarea în aer liber și grija față de mediu. Parteneri au fost Școala Gimnazială „Sfinţii Împăraţi”, Colegiul Economic „Virgil Madgearu” și Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, iar sprijinul logistic a venit din partea asociației Bike Works Galați.

Printre acțiunile desfășurate s-a numărat campania „Mișcarea îmbunătățește sănătatea mintală”, prin care angajații instituției au fost încurajați să folosească mijloace de transport alternative – bicicleta, rolele sau mersul pe jos – pentru deplasarea la serviciu. În parcarea sediului DJM Galați, participanții au luat parte la lecții de slalom printre jaloane și la un concurs cu premii, menit să arate că deplasarea sustenabilă poate fi și distractivă.

Elevii au avut, la rândul lor, un rol central în activitățile educative. În cadrul unor discuții libere, aceștia au fost provocați să își exprime viziunea asupra celor două obiective ambițioase stabilite de Comisia Europeană pentru mobilitatea urbană:

- eliminarea treptată a autoturismelor care folosesc carburanți convenționali din orașe până în 2050;

- transformarea orașelor în spații prietenoase cu pietonii și bicicliștii, prin reducerea traficului rutier.

De asemenea, au fost organizate plimbări pe biciclete și role, de la sediul instituției până la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răzvan Angheluță” și apoi pe Faleza Dunării, traseu care a adus împreună copii, cadre didactice și funcționari publici.

Un alt moment cu încărcătură simbolică a fost „Copacul dorințelor ecologice”, unde participanții și-au scris ideile și mesajele privind mobilitatea urbană, pe care le-au expus apoi pe ramurile unui arbore simbolic. „Vrem un oraș mai curat, cu piste de biciclete și mai puțină poluare” – acesta a fost unul dintre mesajele repetate de mai mulți elevi.

Organizatorii consideră că aceste acțiuni nu sunt doar exerciții de conștientizare punctuală, ci pași importanți în formarea unei culturi urbane bazate pe respect față de mediu și pe grija pentru sănătatea comunității.

„Săptămâna Europeană a Mobilității” se desfășoară anual între 16 și 22 septembrie, sub patronajul Comisiei Europene. Evenimentul își propune să încurajeze autoritățile locale și cetățenii să adopte soluții de transport sustenabile, prietenoase cu mediul și mai sănătoase pentru populație. România participă constant la acest program, iar județul Galați se numără printre zonele cu implicare activă în ultimii ani.

Citit 291 ori Ultima modificare Joi, 18 Septembrie 2025 18:06

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro