Apar mai rar pe lista cadrelor didactice premiate, încât nu s-au inventat olimpiadele la grădiniţă. Este nedrept, pentru că educatoarele au cea mai grea muncă din tot sistemul de învăţământ. Dacă învăţătoarea este cea care-i învaţă să scrie şi să citească, iar profesorii le desăvârşesc pregătirea, educatoarea este cea care le modelează sufletul fraged. Cu buzunarele pline de batiste, atât pentru lacrimi, cât şi pentru năsucuri plângăcioase, cu jocuri ascunse în diferite unghere, de parcă ar fi scamatori, educatoarele sunt mamele adoptive ale puilor de om, alături de care fac primii paşi în marea expediţie a propriei vieţi.
Un cadru didactic bun, chiar şi după ieşirea la pensie, rămâne prezent în atmosfera unităţii de învăţământ căreia i-a dedicat o parte importantă a vieţii. Pereţii îi păstrează încă amprentele şi aburii respiraţiei, iar oamenii care l-au cunoscut încă îl regăsesc în propriile obiceiuri de zi cu zi, pentru că l-au adoptat ca model. De multe ori, discutând cu educatoarele de la Grădiniţa Nr. 45 am auzit pomenindu-se numele fostei directoare a instituţiei, educatoarea Elena Chiculiţă.
„Aş fi vrut să fiu o musculiţă, să-i aflu secretul ”
„Niciodată n-am auzit-o ridicând tonul la copii. Avea cele mai grozave serii. Aş fi dat orice să aflu cum lucrează cu ei, aş fi vrut să fiu o musculiţă să intru în clasă şi să-i aflu secretul”, îşi aminteşte despre primii ani când a venit în grădiniţă, Marilena Acătănoaie, cea pentru care munca de educatoare nu mai are acum prea mari secrete.
Actuala directoare de la „Parfumul Teilor”, Valerica Moise a avut-o pe Elena Chiculiţă educatoare la Grădiniţa din Şiviţa, acolo unde aceasta şi-a început cariera, în toamna anului 1958. „De dragul ei am ales să fiu educatoare şi, deşi aş fi putut să-mi continui studiile, am ales să practic în continuare cea mai frumoasă meserie. În momentul în care am rămas să continui munca fostei mele educatoare, am simţit o mare responsabilitate. Mereu mă întreb dacă doamna Chiculiţă ar fi mulţumită de ceea ce fac, sau cum ar fi procedat dumneaei în situaţia respectivă. A rămas modelul meu, chiar şi după atâţia ani, din copilărie”, spune actuala directoare.
„Un actor cu harul risipirii în sufletele copiilor”
La cei 72 de ani ai săi, educatoarea Elena Chiculiţă e într-adevăr un exemplu echilibru şi ţinută. Are o voce de actriţă, foarte clară şi foarte expresivă şi, chiar dacă trupul a început s-o trădeze nu uită niciodată să-ş controleze atitudinea. „Da, educatorul este un actor care are harul risipirii propriei fiinţe în sufletele copiilor. Cum să-i înveţi să vorbească frumos şi clar, dacă tu nu o faci, cum să-i înveţi să stea drept, decât prin propria ţinută, cum să-l determini să fie calm, dacă tu ţipi? Nu trebuie să ceri ceva de la un copil, dacă tu nu poţi face lucrul respctiv”, mă lămureşte dăscăliţa care a avut o carieră de 40 de ani în învăţământ. Deşi a terminat şi Institutul de Filologie din Galaţi, a preferat să rămână alături de cei mici, pentru că nicio altă muncă nu îţi aduce atâtea satisfacţii.
„Aceeaşi consideraţie şi respect cu care vrei tu să-ţi răspundă”
Secretul pe care colegele s-au străduit să-l afle, e simplu şi la îndemâna oricui: „Pe copil trebuie să-l tratezi cu aceeaşi consideraţie şi respect cu care vrei tu să-ţi răspundă. Trebuie să fii blând, dar ferm, să ai reguli pe care să le respecţi şi tu şi el. Comunicarea este un alt lucru important. Trebuie să-i înveţi să se împrietenească între ei, să facă echipă. O grupă trebuie să aibă legături sufleteşti puternice. Ei sunt mici şi au nevoie de sprijin şi afecţiune. După o săptămână în care-i primeam speriaţi, în grupa mică, nu mai reuşeau să-i ia părinţii acasă după-amiaza. Tot timpul inventam jocuri noi, le dădeam ocupaţie. Veneau cu drag şi plecau greu. Dar ca să poţi obţine asta, trebuie să fii creativ şi să-i surprinzi. Dacă vii mereu cu aceleaşi metode, îşi fac gard de apărare şi nu mai ajungi la ei. Mie asta mi-a plăcut cel mai mult în viaţă: să fie lumea fericită în jurul meu”, vine, cu generozitate, şuvoiul de explicaţii.
Mini-educatoarea
„Odată am plecat la o altă grădiniţă, pentru că aveam cerc didactic. Aveam în grupă o fetiţă care a ajuns departe, e profesoară universitară în Italia, o cheamă Raluca Lazarovici. I-am zis colegei mele s-o lase să le ţină ea lecţia, aveau ceva de povestit după imagini. Aceasta lăsase uşa deschisă şi o pândea. Când m-am întors, mi-a povestit că Raluca mă imitase perfect, era o adevărată educatoare la numai 5 ani. De aceea am spus că e foarte important să-ţi controlezi în amănunt comportamentul în faţa copiilor. La vârsta aceasta învaţă cel mai mult prin imitaţie”, mai povesteşte fosta directoare de la „Parfumul Teilor”.
Democraţie în comunism
Până şi în alcătuirea serbărilor Elena Chiculiţă avea o metodă originală: „Ştiţi cum vin părinţii şi te tot chestionează «Al meu de ce are poezia mai scurtă? De ce cântă doar celălalt solist, nu şi odorul meu? Aveam un răspuns foarte simplu. Copiii dumneavoastră au ales cine recită şi cine cântă în serbare. Eu îi întrebam: pe cine punem să recite. Iar ei ştiau să aleagă cu foarte mare obiectivitate şi fără invidie pe cei care recitau frumos. La fel şi cu cântecel şi dansurile. Copiii ştiu exact la ce sunt buni şi ce nu pot. Trebuie doar să le dai ocazia să se exprime”, mai spune dăscăliţa.
Foştii grădiniţari, viitorii olimpici
I-au trecut prin suflet câteva zeci de generaţii de copii la care s-a recunoscut mai târziu startul bun pe care l-au primit încă de la Grădiniţă. Nicolae Aureliamn este acum student la Harvard. Fraţii Raluca şi Cosmin Pancratov au fost olimpici, admişi la facultăţi în străinătate, iar acum sunt cercetători de vârf. Corina Stratulat, sora lui Ciprian Stratulat, a fost admisă la Smith College tot în America, primind şi ea bursă de zeci de mii de euro anual. Iar lista poate continua. Ei sunt cei despre care ziarul nostru a scris deja cu diferite ocazii, iar gălăţenii îi cunosc foarte bine.
Reîntoarsă la Grădiniţa „Parfumul teilor”, Elena Chiculiţă se simte ca în familie. Deapănă amintiri, comentează teancul de fotografii adus de acasă. Ne amuzăm că într-una în ele se află actuala directoare în costum de Cenuşăreasa, pe vremea când era ea însăşi copil de grădiniţă şi modelul ei de viaţă îi bătea la porţile sufletului.
