Radiografia unui eşec al Ministerului Sănătăţii

Radiografia unui eşec al Ministerului Sănătăţii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministrul Sănătăţii, dr. Ion Bazac, a prezentat public rezultatele raportului de audit cu privire la campania de vaccinare anti-HPV. Programul a fost demarat la începutul lunii noiembrie şi s-a adresat elevelor din clasa a IV-a. Ministerul Sănătăţii a achiziţionat, cu 23 milioane de euro (!), 110.000 de doze de vaccin.

Un alt gen de efecte secundare

Principalele concluzii ale raportului de audit realizat de minister sunt: din totalul de eleve de clasa a IV-a, au fost vaccinate cu prima doză numai 2.615, adică 2,57 la sută. Dozele de vaccin neutilizate se află în custodia Direcţiilor de Sănătăte Publică Judeţene. Eşecul campaniei a fost determinat de lipsa informării populaţiei, în special a părinţilor şi a medicilor.

“Derularea ineficientă a acestei campanii poate avea efecte nedorite pe termen mediu şi lung, atât în planul gestionării eficiente a bugetului de stat, dar mai ales în plan medical, prin compromiterea ideii de vaccinare în general, cu efecte grave asupra sănătăţii populaţiei pe termen lung”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Screeningul, mai eficient pe termen scurt

Recomandările europene actuale cu privire la cancerul de col uterin prevăd programe de screening (control periodic), cu efecte imediate asupra reducerii mortalităţii datorate acestei afecţiuni. Deşi România are o rată a mortalităţii prin cancer de col uterin de şase ori mai mare decât media europeană, situându-se pe primul loc la acest indicator, 80 la sută din populaţia feminină nu a beneficiat de screening pentru cancerul de col uterin.

“Una dintre principalele probleme ale programului constă în faptul că nu şi-a propus să amelioreze în nici un fel situaţia actuală. Sigur, este importantă prevenţia pe termen lung în cazul adolescentelor, dar pentru restul femeilor active sexual această campanie nu aduce nici un beneficiu. Trebuie să ne orientăm eforturile şi către viitorul apropiat”, a mai apreciat ministrul.

Programul de vaccinare trebuie să fie complementar programului de screening. Vaccinarea anti-HPV are ca rezultat potenţial reducerea incidenţei cancerului de col uterin pe termen lung (peste 15-20 de ani).

O nouă strategie împotriva cancerului uterin

În urma concluziilor raportului, Ministrul Sănătăţii a transmis o invitaţie companiilor producătoare de vaccin HPV, în vederea rediscutării contractului, pentru a asigura astfel implementarea eficientă a acestui proiect şi a propus ca măsuri imediate: lansarea unui program de screening la nivel naţional pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin; demararea împreună cu industria farmaceutică a unei ample campanii de informare cu privire la vaccinarea anti-HPV; reluarea vaccinării numai după evaluarea rezultatelor campaniei de informare.

73 de şcoli gălăţene au ignorat campania

În judeţul Galaţi, campania de vaccinare s-a derulat în perioada 24 noiembrie - 19 decembrie 2008. Au fost catagrafiate 3.192 de fetiţe, eleve în clasa a IV-a, pentru administrarea dozelor de vaccin anti HPV. Deşi acţiunea s-a desfăşurat în 228 de şcoli, doar 155 au raportat numărul elevelor vaccinate. Restul….

Ponderea fetiţelor ai căror părinţi au acceptat imunizarea anti HPV este foarte mică. În judeţul Galaţi au fost vaccinate 68 din totalul de 3.192 fetiţe catagrafiate şi chiar dacă ar fi raportat toate şcolile rezultatul campaniei nu s-ar fi modificat în mod semnificativ.

„Fetiţelor vaccinate le vor fi administrate şi următoarele două doze astfel încât imunizarea să fie eficientă. Cel puţin aşa ar trebui. Conform calendarului, a doua administrare urma să se facă în perioada 12-16 ianuarie 2009. S-a întârziat, dar nici prima administrare nu s-a făcut chiar la data stabilită. Ultimul rapel este programat pentru 19 - 23 mai”, ne-a declarat dr. Costinela Georgescu, directorul ASPJ Galaţi.

Aşadar, un bilanţ negativ al campaniei de vaccinare anti HPV, culmea, chiar în „Săptămâna europeană de prevenire a cancerului de col uterin”.

Citit 1002 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.