Donaţie misterioasă pentru Spitalul „Anton Cincu” din Tecuci

Donaţie misterioasă pentru Spitalul „Anton Cincu” din Tecuci
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Spitalul Municipal „Anton Cincu” din Tecuci a intrat, se pare, într-o zodie fastă. Pe lângă modernizările şi investiţiile de care spitalul a beneficiat graţie Băncii Mondiale, iată că a apărut şi un misterios binefăcător.

După cum am aflat de la dna dr. Doina Chiru, directorul medical al spitalului, cineva din Franţa a lăsat o asigurare în cont la bancă în valoare de 100.000 de euro. Nu se cunoaşte numele generosului şi nici motivul care l-a îndemnat să facă acest gest. Se bănuieşte că ar avea ceva legături sufleteşti cu Tecuciul. Rămâne de văzut care va fi destinaţia banilor, în plan fiind o extindere a ATI.

Sistem informatic integrat

Pe lângă un site de internet propriu, spitalul din Tecuci are şi un sistem informatic integrat de evidenţă a bolnavilor, a foilor de observaţie, a biletelor de intrare şi de ieşire din spital. Una dintre cele mai mari realizări ale spitalului este dotarea Maternităţii la standarde europene, prin Banca Mondială.

Doi anestezişti, o performanţă

„Avem doi anestezişti, cât nu cred că a avut spitalul în toată istoria lui. După o lungă perioadă în care am avut probleme, avem şi aparat de anestezie nou nouţ. Avem la chirurgie o echipă de patru medici tineri, care fac şi intervenţii mai dificile. Noi am mai fi vrut pentru viitorul compartiment de primire-urgenţe încă un medic cu specialitatea de urgenţe medicale sau un medic generalist cu competenţă în medicina de urgenţă.

În acest moment, e un singur medic pe gardă şi e greu să asiguri şi internările şi o eventuală urgenţă în secţie. Mai ales că avem acest sistem pavilionar şi medicii trebuie să alerge prin curte, prin frig, dintr-o parte în alta. Am mai avea nevoie de medici şi la secţia de nou-născuţi şi la obstetrică, dar ne descurcăm. Ne-ar mai trebui şi un medic oftalmolog, posturile sunt scoase la concurs de mult timp, dar nu se prea înghesuie nimeni”, ne-a declarat directorul medical al spitalului.

Promisunea dr. Arafat

În ceea ce priveşte imagistica medicală şi ecografia, spitalul a fost dotat cât s-a putut. Ecografele nu sunt chiar de ultimă generaţie, 4D, dar sunt bune. „Avem ecograf la serviciul de urgenţă şi pentru cardiologie un ecograf doppler, plus medic care se pregăteşte pentru ecocardiografie şi lucrează cu rezultate bune”, ne-a spus dr. Chiru.

Spitalul are însă destule nevoi: „Necesităţile ar fi o extindere şi realizarea unui compartiment de primire urgenţe. S-a făcut studiu de prefezabilitate, fezabilitate, dar banii nu sunt ai noştri, ci ai Primăriei. Dl secretar de stat dr. Raed Arafat, când a inaugurat Maternitatea, a promis că ne dă două camere de stabilizare, dar deocamdată nu avem spaţiu pentru ele.

Nici camerele nu au venit, dar trebuie o extindere a secţiei de ATI. S-a schimbat centrala termică a spitalului, dar ar trebui schimbate şi conductele care sunt ciuruite de zeci de ani.

Noi, sincer, ne-am fi dorit un spital nou, dar ştim că există un proiect pentru Galaţi şi e prea mult”, ne-a declarat dr. Doina Chiru.

Citit 2151 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.