Spitalele gălăţene, fără bani pentru materiale sanitare

Spitalele gălăţene, fără bani pentru materiale sanitare
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Vor veni, în schimb, bani pentru salarii şi plata utilităţilor *

Spitalele gălăţene vor primi fonduri pentru plata salariilor angajaţilor şi a utilităţilor până la finele anului, a precizat, marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galaţi, farmacistul Olimpia Buzia.

Mai exact, cu ajutorul sistemului de credite de angajament (plătite la începutul anului următor), spitale aflate în relaţie contractuală cu Casa Judeţeană vor putea primi suma de 49.969.000 de lei.

În aceşti bani nu sunt, însă, incluse şi costurile materialelor sanitare, indispensabile în tratarea pacienţilor.

Situaţia în spitale

Managerii mai multor spitale gălăţene ne-au oferit, ieri, detalii privind stocurile de materiale sanitare ale unităţilor pe care le conduc.

„Momentan încercăm să facem tot ce putem, dar funcţionăm sub limita de avarie”, a precizat managerul Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi, dr. Călina Lazarovici.

„Cred că mai putem asigura necesarul de materiale pentru luna octombrie. Noi chiar am reuşit să mai plătim o parte dintre furnizori, avem o relaţie bună cu ei şi sperăm să ne putem descurca, cel puţin în perioada imediat următoare. Dar, din punct de vedere al fondurilor pe care ar trebui să le primim, pe termen mai lung, suntem descoperiţi”, a declarat managerul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii, dr. Victoriţa Ştefănescu.

„Avem, momentan, materiale sanitare până la finele lunii octombrie şi sperăm ca până la începutul lui noiembrie să primim ajutor pentru perioada următoare”, a spus managerul Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ec. Doina Sandu.

Citit 706 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.