Spectacol umanitar „Voci tinere, inimi mari”: Muzica e a doua natură pentru Cristian Bortoş

Spectacol umanitar „Voci tinere, inimi mari”: Muzica e a doua natură pentru Cristian Bortoş
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Olimpicul de la Liceului de Artă şi-ar dori un corn francez care costă 2000 de euro la mâna a doua

Teatrul Muzical şi-a propus să organizeze în cadul Festivalului „Leonard” un spectacol umanitar „Voci tinere, inimi mari”, ce va fi susţinut pe 2 iunie, începând cu ora 19.00, de Corul „Allegria”, Camerata „Juventus” şi alţi invitaţi surpriză. „Viaţa liberă”, TVG, Fundaţia „Andreeana Juventus” şi Inspectoratul Şcolar Judeţean s-au alăturat acestei cauze. Prin intermediul campaniei, dorim să-l ajutăm pe Cristian Bortoş să-şi împlinească visul, iar pe Andreea Raluca Stoian o vom susţine să-şi poată cumpăra o proteză pentru mână. Pentru ambele situaţii avem nevoie de generozitatea gălăţenilor care au pus umărul de fiecare dată la campaniile umanitare susţinute de ziarul nostru. Preţul unei invitaţii este 50 de lei (pot fi achiziţionate de la casa de bilete a Teatrului Muzical). Cei care doresc să contribuie cu sume mai mari pot dona direct în contul „Voci tinere, inimi mari”, deschis de Fundaţia „Andreeana Juventus”: RO15RNCB0141032872860004 la BCR Galaţi.

„Sunt pasionat de muzică din faşă”

Părinţii i-au povestit că avea doar un an şi jumătate când a început să umble nedespărţit de casetofonul mare cât el, la care reuşea cu greu, dar cu multă ambiţie să-şi pună muzică. „La cinci ani am descoperit canalul Mezzo şi am devenit fascinat de pian. Mama a decis să mă dea la Liceul de Artă. În primul an am învăţat să cânt pe clape desenate pe hârtie. Abia din clasa a II-a au reuşit să-mi cumpere un pian la mâna a doua. În clasa a V-a m-am decis să cânt la un instrument de suflat. Iar domnul profesor Roland Andrei mi-a recomandat cornul francez. A fost foarte greu la început, dar în clasa a VI-a au început să apară primele premii”, povesteşte Cristian Bortoş.

Cum nu avea instrumentul propriu, a fost nevoit să exerseze doar atât cât stătea la şcoală, fără să mai aibă posibilitatea să lucreze suplimentar şi acasă. Cu toate acestea, în clasele VI-VIII a luat premiul I la olimpiadele zonale, iar într-a VIII-a s-a calificat şi la faza naţională, unde a obţinut o menţiune, performanţă reeditată şi în clasa a XI-a. „Mi-am dorit să fiu tot mai bun. Visez să am cornul meu francez, dar costă foarte mult. Unul la mâna a doua ajunge la 2000 de euro”, spune tânărul.

Părinţii lui Cristian sunt oameni simpli: mama este croitoreasă, iar tatăl electrician auto. Mai are acasă doi fraţi, pe care i-a molipsit cu dragostea lui pentru muzică. Şi ei sunt elevi ai Liceului de Artă şi cântă la vioară şi trombon. Când şi-au permis, părinţii au făcut efort uriaş şi le-au cumpărat pianul. Dar nu era criză, mama avea şi ea serviciu şi nu erau obligaţi să trăiască din doar 750 de lei pe lună.        

Citit 2392 ori Ultima modificare Joi, 24 Mai 2012 19:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.