A scăzut mortalitatea la Nămoloasa

A scăzut mortalitatea la Nămoloasa
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De sănătatea celor 2.300 de locuitori ai comunei Nămoloasa are grijă un singur medic, dr. Silviu Aurelian Cazan (foto 1). Cândva, localitatea a avut trei medici, ba chiar şi un stomatolog. Acum a rămas doar unul singur, tânăr şi bun.

De stomatolog… numai de bine, în sensul că doi medici dentişti ar fi interesaţi să vină să dea consultaţii la Nămoloasa, dar încă nu le-a fost aranjat cabinetul. Localnicilor le este greu să ajungă până la Galaţi, chiar şi în cazul unei chinuitoare dureri de măsele. Numai drumul până la Galaţi ajunge la 20 de lei, ce să mai vorbim de celelalte costuri, la cabinetele dentare.

Dr. Cazan e de şapte ani de zile medicul de familie al nămoloşenilor. În vara anului 2005, când l-am cunoscut în dispensarul localităţii, mai făcea încă naveta între Nămoloasa şi Galaţi. Între timp a renunţat la drumurile zilnice, preferând să se stabilească în localitate.

„Îmi face plăcere să lucrez cu pacienţii şi să fiu mai aproape de ei. E un mod de viaţă. Este adevărat că şi eu vin tot din mediul rural, dar din judeţul Buzău. Spre deosebire de localitatea mea natală, mi se pare mai pitorească aşezarea”, ne-a mărturisit doctorul. Ambiţios, dr. Cazan a reuşit ceea ce îşi propusese în 2005, adică renovarea dispensarului, care arată mult mai bine decât la prima noastră vizită.

Hipertensiunea, o problemă

Medicul ne-a declarat că în vară a luat examenul de rezidenţiat şi va face cinci ani specializare pe medicină de familie, tot în mediul rural, pentru că specializarea este pe post.

„Este foarte mult şi foarte greu greu să fie un singur medic pentru toată localitatea. Am foarte mulţi pacienţi de vârsta a treia. Dacă aş avea trei sau patru mii de pacienţi de vârsta a doua ar fi mult mai simplu. Probleme de sănătate ale locuitorilor sunt cele specifice bătrâneţii: hipertensiunea arterială, accidente cerebrale, insuficienţa cardiacă”, ne-a declarat dr. Cazan.

Acum trei ani, medicul se plângea că rata deceselor este de unu la două săptămâni. Propunea chiar să se facă un studiu pentru că localitatea avea un număr foarte mare de cronici hipertensivi, aşa cum nici comunele mari, cum ar fi Tudor Vladimirescu, nu au. Spunea atunci că un posibil factor cauzator ar putea fi consangvinizarea, pentru că, localitatea fiind izolată, oamenii sunt înrudiţi între ei.

În trei ani, lucrurile s-au mai schimbat în bine: „Avem o farmacie care aduce toate medicamentele de care avem nevoie. Pot să mă laud că de când sunt medic în Nămoloasa, de şapte ani, a scăzut mortalitatea. Statistic, am ajuns de la 65 - 70 de decese pe an la 22 - 30, la o populaţie cu o medie de vârstă mult mai înaintată.

Eu aş spune că şi resursele financiare au rolul lor, că degeaba îi dau o reţetă foarte bună dacă omul nu-şi permite să-şi cumpere medicamentele. Acum trei-patru ani aveam foarte multe cazuri deosebite. Acum oamenii vin la medic din timp. Am avut 4.200 de consultaţii anul trecut şi oamenii înţeleg cât de importantă este profilaxia, prevenirea”, ne-a declarat dr. Cazan.

În caz de urgenţe, salvarea ajunge la Nămoloasa în aproximativ 20 de minute, graţie staţiei de salvare de la Tudor Vladimirescu.

Citit 2275 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.