Elevii gălăţeni au dat lecţii în Cipru

Elevii gălăţeni au dat lecţii în Cipru
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Prima ediţie a Conferinţei Europene de Matematică (Euromath) s-a desfăşurat în Cipru, la Nicosia, şi a avut din Galaţi o participare serioasă, sub îndrumarea profesorului de la CNVA - Romeo Zamfir.

Patru eleve din Galaţi au reprezentat România şi au prezentat lucrări ştiinţifice alături de tineri din Bulgaria, Cehia, Italia, Bulgaria, Finlanda Cipru şi SUA. Cazate la un hotel de cinci stele, cele patru eleve ne-au declarat la întoarcere că nu ar mai fi vrut să se întoarcă acasă, atât de bine s-au simţit.

„Mascotele” conferinţei

Iris Mergeanu, Diana Boşneagă şi Andreea Radu au avut un şoc la prima întâlnire a tinerilor participanţi la  conferinţă: „Noi suntem toate trei în clasa a VII-a. Am rămas un pic descumpănite când am văzut că eram cele mai mici participante de acolo”, ne-a declarat cea mai vorbăreaţă dintre matematiciene - Iris Mergeanu.

Profesorul care le-a îndrumat la întocmirea lucrărilor şi care le-a însoţit în Cipru, Romeo Zamfir, susţine însă că, dimpotrivă, cele trei gălăţence au stârnit interesul celor prezenţi la conferinţă şi că foarte mulţi îndrumători au venit la susţinerea lucrării lor, deşi mai erau şi altele pe aceeaşi temă: „La rândul meu am fost curios să văd ce au făcut elevii din alte ţări pe tema respectivă. Am avut surpriza să constat că lucrarea fetelor noastre era mult mai completă şi făcută cu mai mult simţ de răspundere”, ne-a declarat Romeo Zamfir.

Prima prezentare liberă

Cadrul didactic gălăţean ne-a mai spus că a fost foarte mândru să constate că nivelul limbii engleze stăpânite de elevii pe care-i însoţea era destul de ridicat, comparativ cu cel al tinerilor din alte state.

„Este motivul pentru care am încurajat-o pe Adina Dobrotă  (clasa a X-a) să iasă în faţa audienţei şi să-şi susţină liber lucrarea. Ceea ce a şi făcut, reuşind să capteze foarte bine atenţia auditoriului. În opinia mea, ne-am prezentat foarte bine, iar lucrările au fost consistente. Am fost asiguraţi că vom primi invitaţii şi la anul, când se va desfăşura a doua ediţie a Euromath”, mai spune profesorul de la CNVA.

Adina Dobrotă a fost nevoită să prezinte şi o lucrare realizată de colegul său Dan Dănăilă, care nu a venit în Cipru, fiind ocupat să câştige un premiu al III-lea la Olimpiada Naţională de Fizică.

De două ori mai multe obiecte de studiu

Pe lângă faptul că şi-au îmbogăţit experienţa personală şi au vizitat locuri îmbibate de istorie, cele patru reprezentante ale matematicii gălăţene au făcut o descoperire care le-a contrariat un pic:

„În timp ce noi avem 17 discipline de studiu, elevii din SUA au doar opt. Şi asta la un liceu particular, că la cele de stat se studiază doar şapte discipline. Astfel ei au timp să aprofundeze materiile pe care vor să se axeze, nu învaţă o mulţime de lucruri, cum facem noi. Ne-ar prinde şi nouă bine o restructurare a disciplinelor, că avem la dublu faţă de cei din alte ţări”, ne spune Diana Boşneagă, în asentimentul celorlalte colege.

Ar trebui să notaţi că nemulţumirile vin din partea unora dintre cei mai buni elevi, deci nu sunt simple mofturi.

În Cipru, ca acasă

Cele patru fete şi profesorul lor au avut surpriza să se simtă în Cipru ca acasă. „La hotel aveam o recepţioneră româncă, la magazine măcar unul dintre vânzători vorbea româneşte. Ne-am simţit ca acasă. Sunt foarte mulţi români care lucrează acolo”, ne povesteşte Adina.

Mai mult decât atât, există în Cipru şi un ziar care se numeşte „Ziarul românesc din Cipru” şi care a prezentat pe larg participarea gălăţencelor la Conferinţa Europeană de Matematică.

Citit 1398 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.