Scandal, câini şi mizerie în Micro 39

Scandal, câini şi mizerie în Micro 39
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
  • Vegetaţie luxuriantă şi câini aproape sălbăticiţi * Tineri care fac doar ce îi taie capul cât e noaptea de lungă
  • * Străzi măturate în dorul lelii şi spaţii prin care cresc scaieţi împodobiţi cu gunoaie

Trăim în mizerie, gălăgie şi pericol, iar de câinii şi de pisicile de care am ajuns să ne împiedicăm la tot pasul nu vom mai scăpa decât dacă intervin autorităţile! Astea ne-au spus cei mai mulţi dintre cititorii noştri care au venit la întâlnirea cu echipa „Vieţii Libere” ca să se plângă că, deşi sunt oameni serioşi - cu plata taxelor şi impozitelor la zi, simt că autorităţile nu le-au rezolvat, în ultimii ani, nicio problemă majoră pe care le-au sesizat-o.

Viaţa printre gunoaie, maidane şi bălării

Mergând pe aleea Comerţului, de la staţia de autobuz până înspre piaţa de legume şi fructe, ne-a surprins aspectul cu totul neîngrijit al zonei şi mirosuri care numai la cumpărături nu te îmbie! Că sunt gălăţeni prost crescuţi care aruncă pe jos ambalaje sau chiştoace, trebuie să admitem, deşi nu cu plăcere. Oricum, cine n-are şapte ani de acasă cu greu va mai putea fi convins să se comporte civilizat. Totuşi, mizeria care se adunase până la orele 11,00 ale dimineţii demonstrează că se mătură cam rar şi cam în dorul lelii. „Chiar nu se mai poate aşa. Mergem la piaţă prin toată mizeria asta şi chiar nu e normal. Ce să mai spunem despre copacii din zonă care n-au mai fost tunşi de nu mai ştim când şi am ajuns să ne aplecăm, când trecem pe sub ei, ca să nu ne lovim cu capul de crengi? Plătim impozite şi taxe şi ca să avem un cartier frumos şi iată că tot în condiţiile astea trăim!”, ne spune domnul Iancu Căţoiu, în vârstă de 63 de ani.

Nu doar pe aleea Comerţului ar trebui făcută curăţenie, ci şi în spaţiile din jur, care arată ca nişte maidane. „Numai uitaţi-vă puţin cum arată spaţiul de la intrare. Sunt pe aici tufe de boscheţi şi alte bălării care n-au fost tunse deloc anul acesta şi care adună gunoaie pe care nu le mai strânge nimeni şi noi trebuie să trăim zilnic printre ele”, a declarat Marin Năstase, de 67 de ani.

Tărâmul necuvântătoarelor

În Micro 39, cresc câini de două condiţii sociale. Cei mai mulţi nu au stăpân, dorm şi mănâncă pe unde apucă, se războiesc pentru teritoriu ori de câte ori este cazul şi ocazional îşi mai şi înfig colţii în câte o gambă fragedă de gălăţean care face imprudenţa de a le trece prin faţă. În cele circa trei ore petrecute printre blocurile din cartier, am numărat peste 20 de astfel de animale lăsate în voia sorţii. Unele mai grase, altele mai ogârjite, în funcţie de magazinele pe lângă care se aciuează sau de dărnicia locatarilor din blocurile pe lângă care îşi fac veacul. Există însă şi câini de rasă, pe care locatarii de la parter îi cresc în spaţiile verzi şi îngrădite din faţa blocurilor. Evident, şi aceşti câini latră şi ziua şi noaptea, iar uneori sar gardul grădinii blocului ca să mai guste din câte un trecător care li se pare suspect.

Din câte ştim, potrivit legii, gălăţenii nu au voie să crească nici un fel de vieţuitoare în grădina blocului. Mai întâi pentru că spaţiul este comun şi toţi locatarii trebuie să se poată bucura de el după bunul plac şi apoi pentru că, în cazul în care autorităţile le permit, sigur vor reapărea „gospodarii” care să-şi ridice coteţe de găini sub geam. Unde nu sunt câini, domnesc pisicile. Nu latră noapte, ci miorlăie şi fac mizerie. Grupate sau în incursiuni solitare, am numărat şi peste 10 pisici, doar la o primă privire, printre blocuri.

Să moară toţi vecinii de pe scară!

Moraru Niculai are 60 de ani şi spune că, mai ales vara, oamenii de bine de prin cartier abia dacă apucă să închidă un ochi, spre dimineaţă. „Se adună o mulţime de tineri pe la scările de bloc şi încep să facă gălăgie. Beau, înjură, fac mizerie şi aşa mai departe. Uneori, scandalul continuă şi până târziu în noapte. Şi cine are curaj să iasă din casă şi să se ia la ceartă cu ei? Pot să vă spun că în ultima vreme n-am mai văzut poliţişti noaptea prin zonă. Dacă ar mai patrula, nici nu cred că ar mai avea băieţii ăştia atâta curaj să tulbure liniştea, dar aşa…Nu e normal, pentru că şi noi plătim taxe şi impozite ca toţi ceilalţi gălăţeni, aşa că vrem să ne bucurăm de linişte şi de siguranţă”, este de părere gălăţeanul.

Una peste alta, oamenii sunt tare nemulţumiţi de felul în care arată cartierul lor şi de faptul că în zonă locuiesc prea mulţi gălăţeni care se comportă ca şi cum ar fi scăpat de curând de la vreo stână.

Citit 2330 ori Ultima modificare Duminică, 02 Septembrie 2012 22:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.