- Cine face grătar între blocuri are obrazul gros * În Micro 39 sunt destui gălăţeni care îşi afumă vecinii, ori de câte ori au ocazia
La sfârşit de săptămână, e mai comod şi mai plăcut, parcă, să faci focul între blocuri şi să înalţi în văzduh rotocoale de fum înecăcios de mititei, decât să pierzi timp şi să cheltuieşti bani mergând într-un spaţiu amenajat şi autorizat. Cui să-i mai pese că e o lipsă consistentă de bun simţ faţă de toţi vecinii care fie n-au fost invitaţi la chindia ad-hoc, în aer liber, fie nu suportă mirosurile grele şi nu sunt obligaţi să suporte fumul care le intră în apartamente? Cu siguranţă nu celor care nu ratează nicio ocazie să chinuiască deasupra jarului fleici, cârnaţi, pulpe şi mititei, pe grătarele amplasate - evident ilegal - la doar câţiva metri de bloc.
Vasile Ima este pensionar şi spune că s-a chinuit toată vara să îşi ţină apartamentul aerisit, deşi atmosfera din jurul blocului e îmbâcsită de chefurile vecinilor. „Nici nu mai ştiu cum să facem, că oamenii ăştia nu sunt de înţeles. A trebuit să stau aproape toată vara cu geamurile închise, pe căldură. Dacă deschidem geamurile, ni se umplea casa de fum. Vă daţi seama ce înseamnă să stea toate rufele pe care le întindem pe balcon în fumul de grătar? Plus că acest fum intră şi prin camere, de nu mai poţi să stai în casă. Şi nici măcar nu fac grătar în linişte. Râd, fac gălăgie, înjură de mama focului… Oare chiar nu mai există Poliţie deloc în cartierul acesta, să le facă ceva? Eu i-am şi chemat odată. Au venit, au vorbit cu scandalagii, dar nu le-au făcut nimic. Nici măcar nu i-au amendat. După care oamenii de pe aici au venit la mine la uşă, să îmi ceară socoteală că am chemat poliţia. Păi aşa se procedează?”, se întreabă retoric Vasile Ima.
Noi ştim una şi bună: avem o lege care spune că cine face grătar în spaţiu neamenajat şi neautorizat plăteşte usturător de mult. Mai rămâne ca legea să se şi aplice.