Istoria locurilor e dată de preţuirea oamenilor, aşa că n-ar strica să ne aplecăm mai mult asupra simbolurilor unor vremuri mai bune
Semnalăm supravieţuirea, ca imobil, noi credem că de patrimoniu, a Căminului Cultural Galaţi, aflat în curtea Bisericii „Sfinţii Împăraţi”. Cel care ni l-a arătat, Sfinţia sa Adrian Mihai, preotul din parohie. În istoricul bisericii, scris cu un rar respect faţă de informaţie, de econ. Ludovic Cosma, găsim, referitor la data înfiinţării căminului, precizarea: „La 23 Oct. 1924, Păr. Cosma vrând să-şi consolideze opera culturală desfăşurată la Bis. „Sf. Împăraţi” timp de 13 ani (…) a convocat o adunare de constituire, pentru transformarea acestei mişcări în Căminul Cultural „Sfinţii Împăraţi”. Spaţiul în sine: iniţial, folosit ca „sală de conferinţe a bisericii”; începând cu anul de învăţământ 1912/1913, local de şcoală pentru adulţii de ambele sexe.
Ce ne-a mai atras atenţia? 1. Căminul a avut statut şi regulament de funcţionare, iar membrii aleşi în Sfatul său au fost confirmaţi de Fundaţia „Principele Carol”. 2. Conferinţele ţinute, respectiv, tematica lor şi numele conferenţiarilor. Una din dovezile că instituţia tindea sus, rezonând cu importanţa Galaţiului pe harta României: avea desemnat om - Petre Pucheanu, institutor şi cenzor ales - care să se ocupe, din partea Sfatului, de „conducerea şi supravegherea părţii artistice a conferinţelor”.
La 30 noiembrie, N. Iorga cu „”Rostul Bisericii în Stat”. În preambul, două observaţii făcute de marele istoric: sala i s-a părut prea mică (probabil că se adunase lume multă!) şi turlele bisericii – „ar trebui făcute din beton armat”. Gala Galaction, la mijlocul iernii, surprindea audienţa cu „Farmecul persoanei Mântuitorului”. La urmă, recitări şi coruri. Inclusiv „Problema Căilor Ferate Române” se regăseşte, ca temă, în desfăşurătorul conferinţelor.
Instituţia avea bibliotecă şi expoziţie de icoane vechi
Toată elita gălăţeană interbelică a trecut prin proba cu public de la „Sf. Împăraţi”. Cămin dispunând de bibliotecă, vitrine cu icoane vechi şi cărţi religioase şi morale (se punea mare accent, în parohie, pe moralitate)… Neputându-se constitui un juriu de împăciuire - oraşul era plin de avocaţi şi avea şi destule instanţe judiciare -, se înfiinţează, în acelaşi scop, sfaturi, să nu se mai ajungă la judecată. Până şi cerşetorii au beneficiat de sprijinul Căminului, fiind „îndreptaţi la coloniile înfiinţate de d. Ministru Trancu-Iaşi”. Şezători, activităţi ale Societăţii „Cultura Tehnică” - pornea la drum în 1922; sediul său, evident, la „Sf. Împăraţi”! În plan social, existenţa pe teritoriul parohiei a trei spitale - israelit, militar şi de tuberculoşi - a orientat biserica şi căminul cultural, în tandem, spre organizarea de vizite în saloanele cu suferinzii. Acordarea de îngrijiri, oferirea de cărţi pentru citit, bani, icoane, mâncare, medicamente, oficierea de slujbe ocazionale… Penitenciarul, avut şi el în vedere. Azilurile, la fel.
Bucuria mea? Preotul de azi, Sfinţia sa Adrian Mihai, este demn de înaintaşii săi - foşti slujitori ai Altarului de la „Sf. Împăraţi”. Un argument în favoarea aprecierii de mai sus: numărul mare de miri care ţin să primească taina cununiei la „Sfinţii Împăraţi” (se face faţă cu greu numărului mare de solicitări). De ce se vine ca pe bandă rulantă? Răspuns: întrucât biserica n-are pereche de frumoasă ce este. Nu lipsesc, în preajma sa, decât câteva creste de munţi care să te facă să crezi că te afli în Bucovina. Sfinţenie, abundenţă de flori, alei. Te-ai cununat aici? Eşti mai aproape de bunătatea omenească şi de Dumnezeu.
